Partida de miercuri seară a scos din nou în evidenţă faptul că, în absenţa lui Adrian Mutu şi Cristian Chivu, naţionala României este una sub limita mediocrităţii.
Inclusiv Piţurcă a admis că înfrângerea în faţa Austriei este un rezultat dezastruos. "Le mulţumesc jucătorilor, care au făcut tot ce puteau în această seară. Din păcate, am pierdut în faţa unei echipe care a trecut centrul terenului doar de câteva ori. Rezultatul este groaznic, dar jocul făcut de naţionala României n-a fost unul slab. Am jucat prost doar în primul meci, cel cu Lituania, de la Cluj", a spus Piţurcă. De la masa presei, prima reprezentativă a arătat ca o echipă fără cap şi coadă. Greşeli peste greşeli, venite din partea jucătorilor experimentaţi, precum Rădoi, Raţ, Tamaş.
MAX NICU, IARĂŞI NEGLIJAT
În acelaşi timp, Cociş, Bucur, Nicoliţă şi Marica, eterne plombe fără efect în angrenajul tricolorilor, s-au remarcat doar prin simpla prezenţă şi atunci nu e de mirare că singura bilă albă a venit din partea piteşteanului Cristi Tănase. Titularizat, acesta a avut realizări remarcabile şi în afara golului, fiind practic singurul care s-a zbătut în permanenţă şi a încercat să facă ceva. Satisfăcător au mai evoluat Dorin Goian şi Cosmin Contra, ultimul urmând să se retragă după acest meci de la echipa naţională. Aşteptat cu interes şi solicitat şi de tribună, Maximilian Nicu a jucat ceva mai puţin decât boxerii, fiind introdus în minutul 84, dar în cele câteva sute de secunde prinse pe gazon a stârnit regrete că a fost lăsat atât timp pe bancă.
Citește pe Antena3.ro