Nadia Comăneci,
"regele" Pele, fostul baschetbalist "Magic" Johnson şi
fostul pugilist Ray "Sugar" Leonard vor participa la primul Congres
mondial al sportului, organizat în perioada 23-25 octombrie în Mexic, au
anunţat organizatorii, informează AFP.
Nadia Comăneci, "regele" Pele, fostul baschetbalist "Magic" Johnson şi fostul pugilist Ray "Sugar" Leonard vor participa la primul Congres mondial al sportului, organizat în perioada 23-25 octombrie în Mexic, au anunţat organizatorii, informează AFP.
INTENŢIE. La eveniment mai sunt invitate şi alte nume mari ale sportului. Printre acestea se regăsesc preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, precum şi alţi reprezentanţi ai FIFA. Această primă întâlnire, care urmează să devină anuală, este o iniţiativă a autorităţilor sportive mexicane şi a grupului de telecomunicaţii Telmex, proprietate a miliardarului mexican Carlos Slim, aflat pe locul trei în topul celor mai bogaţi oameni din lume. "Sperăm să atragem întreaga industrie a sportului. Scopul nostru este să transformăm acest congres într-o întâlnire anuală şi să-l ridicăm la un nivel mondial pentru a atrage vedetele sportului internaţional", au declarat organizatorii, care au precizat că în cadrul congresului vor avea loc conferinţe şi expoziţii de material sportiv.