x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Nimeni nu este favorit

Nimeni nu este favorit

10 Noi 2004   •   00:00

Dupa eliminarile surprinzatoare a doua dintre favorite, Rapid si Steaua, meciurile tur din "sferturile" Cupei Romaniei se anunta deschise oricaror rezultate.

DANIEL STAN, VICENTIU NEAGOE

"ULTIMUL CARTUS". Pentru dinamovisti, Cupa Romaniei a ramas singurul obiectiv accesibil din acest sezon
Revelatia Dacia Unirea Braila, singura echipa din Divizia B, se va deplasa pe terenul lui Dinamo. "Multi ne-au crezut victime si inainte de meciurile cu Rapid si Apulum, dar s-au inselat", a declarat golgeterul brailenilor, Romeo Buteseaca. "Cainii" trec printr-o perioada grea. Dupa ce sansele la titlu s-au diminuat considerabil, obiectivul principal a ramas Cupa Romaniei. "Eu sper ca macar aici sa facem o figura frumoasa. Trecem printr-o pasa neagra si suntem datori suporterilor", a spus Ioan Andone.

ORGOLII. Universitatea va intalni pe FC Arges, un adversar traditional in Cupa. "Nu ma gandesc decat la meciurile cu Argesul si cu Dinamo din campionat. Sunt doua partide capitale pentru noi, de orgoliu", a declarat managerul oltenilor, Pavel Badea. La randul sau, antrenorul pitestenilor, Ion Moldovan, a precizat: "Cupa este un obiectiv prioritar pentru noi si vom trata meciul cu mare ambitie".

REVANSA IN REGIE?
Pe arena din Regie, Sportul Studentesc si FC National se intalnesc intr-o reeditare a disputei din campionat, din urma cu o luna, cand "studentii" au invins surprinzator cu 2-0. "Vrem revansa", au declarat jucatorii "bancari", in timp ce antrenorul Sportului, Dan Petrescu, spera sa continue seria buna din campionat. La Galati, Otelul, finalista editiei trecute, vrea sa reediteze performanta, insa Farul viseaza la o finala: "Obiectivul nostru este sa ajungem cat mai sus in Cupa. Va fi greu la Galati, mai ales de cand damburile de pe teren au ajuns emblema clubului", a declarat directorul executiv Florin Chiforeanu.

TABLOUL COMPLET
  • 14:00 U Craiova - FC Arges Arbitri: Cr. Balaj - Z. Szekely, M. Nagy
  • 14:00 Otelul - Farul Arbitri: Al. Tudor - N. Marodin, Ad. Vidan
  • 14:00 Sportul - FC National Arbitri: S. Corpodean - I. Cojocaru, A. Onita
  • 17:00 Dinamo - Dacia Unirea Braila Arbitri: A. Constantin - D. Iliescu, O. Sovre

    Programata initial sa inceapa la aceeasi ora cu celelalte trei meciuri, disputa din Stefan cel Mare, dintre Dinamo si Dacia Unirea Braila, se va desfasura la solicitarea bucurestenilor de la ora 17:00, in nocturna.
  • ×
    Subiecte în articol: sport