Mâine va avea loc la Ploieşti gala de lupte fără reguli în cuşcă (MMA), evenimentul din Sala Olimpia fiind transmis în direct de Antena 1.
Mâine va avea loc la Ploieşti gala de lupte fără reguli în cuşcă (MMA), evenimentul din Sala Olimpia fiind transmis în direct de Antena 1.
Demarat în urmă cu aproape două luni, proiectul organizării primei gale oficiale de MMA din România este aproape de materializare. Mîine seară, Sala Olimpia din Ploieşti va găzdui “Noaptea gladiatorilor”, eveniment ce îl va readuce în ring pe americanul Todd Medina, alături de Cătălin Zmărăndescu, Michael McDonald, Alexandru Lungu, Brad Nordquest, Adrian Preda, Eugen Preda, Roufus Rick, Shannon Ritch, David Welp şi Anatolie Ciumac.
PĂRERI. Gala de la Ploieşti va cuprinde 11 partide la diverse categorii, în timp ce următorul eveniment din seria organizată de Todd Medina şi Raluca Sandu va avea loc la Constanţa, la 26 iulie, în plin sezon estival.
Începînd de la gala următoare, sportivii vor lupta pentru centuri internaţionale. Ieri, Cătălin Zmărăndescu a afirmat că acest gen de lupte în cuşcă reprezintă o nouă provocare în cariera sa. “Îmi place că nu prea există reguli, e care pe care. E cel mai greu stil de luptă, aici se văd cei mai buni luptători. Nu ştiu dacă te simţi în cuşcă precum o fiară, important e să învingi şi să sperăm că nu moare nimeni. E un sistem care mă avantajează, mă simt ca peştele în apă.” La rîndul său, Alexandru Lungu a declarat că îl va provoca la o ediţie viitoare a acestei gale pe Bob Sapp. “Atuurile mele sînt forţa şi agresivitatea. Alţii folosesc poate alte tactici şi încearcă să mă obosească, avînd în vedere masivitatea mea. În cuşcă este spectacol mai mare, mă simt mai bine, adversarul nu prea are pe unde să iasă, în ring mai poate fugi de adversar. Cuşca are un aer mai dur, mai agresiv”, a comentat Lungu. Preţul biletelor puse în vînzare în reţeaua Diverta este de 25 de lei (categoria I) şi 15 lei (categoria a II-a).