Vineri, în sferturile de finală, Djokovic l-a expediat rapid în două seturi, 6-0, 6-3, pe italianul Lorenzo Musetti, câştigând a 12-a sa partidă consecutivă la turneul din capitala Franţei, unde a cucerit trofeul de şase ori până acum, inclusiv la ultimele sale două participări, în 2019 şi 2021.
Aceasta a fost a 90-a apariţie a campionului sârb în sferturile de finală ale unui turneu Masters 1.000 şi a 74-a sa calificare în penultimul act la o competiţie de acest nivel, deţinătorul recordului fiind rivalul său spaniol Rafael Nadal, cu 76 de prezenţe în semifinale.
Djokovic, favoritul numărul 6, va avea o misiune dificilă în tentativa de a accede din nou în finală la Paris, urmând să-l înfrunte pe grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 5 mondial, care a trecut la rândul său în două seturi, 6-2, 6-4, de americanul Tommy Paul (31 ATP).
Tsitsipas a obţinut cu această ocazie a 60-a sa victorie de la debutul sezonului, rămânând în cursa pentru câştigarea celui de-al doilea său titlu Masters 1.000 în 2022, după cel de la Monte Carlo.
În cealaltă semifinală de la Paris se vor înfrunta canadianul Felix Auger-Aliassime, cap de serie numărul 8, şi danezul Holger Rune.
Rezultate - sferturi de finală:
Holger Rune (Danemarca) - Carlos Alcaraz (Spania/N.1) 6-3, 6-6 (abandon Alcaraz)
Felix Auger-Aliassime (Canada/N.8) - Frances Tiafoe (SUA/N.16) 6-1, 6-4
Novak Djokovic (Serbia/N.6) - Lorenzo Musetti (Italia) 6-0, 6-3
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.5) - Tommy Paul (SUA) 6-2, 6-4