Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, a pus ultimele erori de arbitraj din Liga 1 pe seama lipsei de experienţă a “centralilor” care au fost promovaţi recent.
CCA - Şeful arbitrilor regretă gafele subalternilor săi
Preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, a pus ultimele erori
de arbitraj din Liga 1 pe seama lipsei de experienţă a “centralilor” care au
fost promovaţi recent.
Nu mai puţin de patru dintre cele mai importante echipe-actori ale actualei ediţii de campionat au fost avantajate în mod nemijlocit de arbitrajele din ultima etapă. Steaua, CFR Cluj, Rapid şi Dinamo au avut de partea lor decizii ale arbitrilor, putându-se vorbi despre o adevărată psihoză a “cavalerilor fluierului” de a sufla vânt în pânzele granzilor întrecerii interne.
DISCULPARE. Într-o conferinţă de presă care a avut loc ieri, preşedintele CCA, Gheorghe Constantin, a apreciat că majoritatea gafelor făcute de arbitri în ultima vreme trebuie pusă pe seama lipsei de experienţă. “Tuturor arbitrilor li s-au dat şanse egale, dar în cazul în care greşelile lor se vor repeta, atunci înseamnă că suntem depăşiţi de situaţie. Eu îmi asum responsabilitatea alegerii corpului de arbitri şi cred în continuare că selecţia pe care am făcut-o este corectă într-o proporţie de cel puţin 90%. Trebuie să mergem mai departe cu cei pe care îi avem, dar sper ca unii dintre ei să se trezească la realitate. Nu cred că se poate vorbi despre interese, deoarece peste tot în lume se fac greşeli”, a declarat preşedintele CCA. Referindu-se la prestaţia lui Ionel Ivan, cel care nu a dictat un penalty în favoarea Unirii Urziceni la meciul din Ghencea cu Steaua, după henţul intenţionat al lui Golanski, şeful arbitrilor a declarat: “A fost lipsă de experienţă. Alta este atitudinea lui Ivan dacă îl punem să arbitreze un meci de Divizia B sau Divizia C. Nu ştiu ce se întâmplă cu el la primul eşalon. Oricum, nu cred că Steaua are nevoie să dea bani la arbitri. Eu cunosc actualul lot de arbitri şi nu cred că arbitrii primesc bani de la Gigi Becali”.