x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Numărătoare inversă

Numărătoare inversă

de Dragos Stoica    |    08 Aug 2007   •   00:00
Numărătoare inversă

BCR Open Romania Incepe In septembrie. Programată intre 8 şi 16 septembrie, competiţia din acest an are un buget de premii in valoare totală de 353.450 de euro.

BCR Open Romania Incepe In septembrie. Programată intre 8 şi 16 septembrie, competiţia din acest an are un buget de premii in valoare totală de 353.450 de euro.

Peste fix o lună, Arenele BNR din Bucureşti vor găzdui cea de-a XII-a ediţie a celui mai important turneu de tenis din Romănia.

Â
SURPRIZĂ. Organizatorii lui BCR Open Romănia au prezentat ieri lista jucătorilor care vor juca direct pe tabloul principal. Cel mai bine clasat este italianul Filippo Volandri (28 ATP), la start urmănd să se găsească şi unul dintre semifinaliştii de la ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros, rusul Igor Andreev. Deocamdată, nici un jucător romăn nu se află pe tabloul principal, dar Andrei Pavel şi Victor Hănescu vor primi din partea organizatorilor căte un wild-card. La 16 septembrie, spectatorii vor asista la un meci demonstrativ intre fostele mari jucătoare de tenis Martina Navratilova şi Monica Seleş. Organizatorii au mai anunţat că la ediţia de anul viitor va participa şi un jucător de mare calibru. Turneul va fi transmis in direct de TVR, iar preţul biletelor va varia de la 5 lei in calificări la 50 de lei in ultimul act.

×
Subiecte în articol: sport