Dacă finanţatorul Stelei, Gigi Becali, susţine că Dayro Moreno (foto) este ca şi transferat la FC Timişoara, în schimbul a 550.000 de euro, patronul timişorenilor, Marian Iancu, preferă paşii mărunţi în privinţa columbianului.
"Pe noi ne interesează să discutăm clar cu jucătorul. Purtăm corespondenţă cu impresarul lui Dayro, paşi s-au făcut, dar încă nu am ajuns direct la jucător până în acest moment. Ne dorim să vorbim clar, să ştim dacă el îşi doreşte să vină la Timişoara, părerea lui. Noi am depăşit nivelul negocierilor prin mail", a declarat finanţatorul grupării de pe Bega.
Iancu a mai precizat că este sceptic, totuşi, în privinţa realizării tranzacţiei: "Când oferta noastră a fost clară sub toate aspectele, percepţia lui Dayro Moreno şi a agentului lui s-au schimbat, a dispărut lipsa de interes faţă de România. Sperăm ca în spate să nu se ascundă ceva, este şi pentru noi un semn de întrebare referitor la dorinţa fotbalistului de a veni la FC Timişoara". "Eu cred că l-aş putea schimba pe Dayro, nu este un jucător terminat pentru România", a spus şi antrenorul Neluţu Sabău.
Citește pe Antena3.ro