Suporterii români vor urmări cu interes şi cealaltă partidă de azi din Grupa C, la finalul căreia putem face o primă evaluare a şanselor de calificare.
Suporterii români vor urmări cu interes şi cealaltă partidă de azi din Grupa C, la finalul căreia putem face o primă evaluare a şanselor de calificare.
În plus, numele combatantelor anunţă un spectacol de gală.
Se vor confrunta Olanda, echipa devansată de România în preliminarii şi
semifinalistă la EURO 2004, şi Italia, campioana mondială en-titre. Două foste
campioane europene care ţintesc titlul şi la această ediţie. Ar fi doar al
doilea din istoria Italiei, care s-a impus în schimb de patru ori la CM. Iar
dacă Olanda se va impune, Marco van Basten ar fi primul om care cîştigă trofeul
european şi din postura de jucător şi din cea de antrenor.
Dar misiunea lui Van Basten va fi îngreunată de absenţe. În general de pe partea stîngă, unde nu poate conta nici pe Babel, dar mai ales pe Robben, accidentat la antrenamentul de sîmbătă dimineaţă. În plus, Van Persie este incert, după ce în ultimele săptămîni s-a pregătit mai mult separat, alături de un kinetoterapeut. În schimb, italienii nu au probleme în lot. Fundaşul Christian Panucci, care a părăsit antrenamentul de vineri din cauza unor dureri la tendon, se simte bine şi poate evolua în această seară.
Echipe probabile:
Olanda: Van der Sar – Ooijer, Mathijsen, Heitinga, Van Bronckhorst – Van der Vaart, De Zeeuw, Engelaar, Sneijder – Van Nistelrooy, Kuyt. Antrenor: Marco van Basten
Italia: Buffon – Panucci, Barzagli, Materazzi, Zambrotta – De Rossi, Pirlo, Ambrosini – Camoranesi, Di Natale – Toni. Antrenor: Roberto Donadoni
Arbitri: P. Frojdtfeldt – S. Wittberg, H. Andren (toţi din Suedia)
Speranţe
Selecţionerul Olandei, Marco van Basten, este încrezător că formaţia sa poate ajunge într-o fază superioară dacă va prinde o formă bună. “Dacă avem vînt în pînze putem merge foarte departe, dar dacă vîntul ne este potrivnic, din orice cauze, putem fi eliminaţi din primul tur. Am avut o campanie de calificare din care am acumulat multă experienţă, aşa că putem spune că am progresat. De aceea sunt curios să văd cum ne vom descurca”, a spus Van Basten. De partea cealaltă, Roberto Donadoni este sigur că toate echipele vor pune probleme la acest turneu final. “Nu văd decît multe lucruri bune în fiecare echipă. Ştiu că ne vor pune tot felul de probleme, dar şi noi le vom pune lor. Sperăm că toate calităţile noastre vor cîntări mai mult ca ale adversarilor”, a precizat Donadoni.