x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Pista Moldova

Pista Moldova

de Daniel Stan    |    21 Ian 2008   •   00:00
Pista Moldova

Conducerea dinamovistă a negociat transferurile atacantului Igor Bugaev şi a portarului Stanislav Namaşco. Primul urmează să ajungă astăzi în cantonamentul din Cipru.

DINAMO - “Câinii” vor în Ligă, cu fraţii de peste Prut

 

Conducerea dinamovistă a negociat transferurile atacantului Igor Bugaev şi a portarului Stanislav Namaşco. Primul urmează să ajungă astăzi în cantonamentul din Cipru.

Lupta cu marile rivale Steaua şi Rapid în privinţa transferurilor i-a dus pe oficialii campioanei pe pista “Republica Moldova”. Astfel, “câinii” au pus ochii pe doi componenţi ai naţionalei, anume Igor Bugaev şi Stanislav Namaşco. Primul este atacant, evoluează în Ucraina, la Cernomoreţ Odessa, are 23 de ani şi este considerat cel mai bun produs al fotbalului moldovean. “Este viitorul nostru”, l-a caracterizat antrenorul reprezentativei Moldovei, Igor Dobrovolski. Bugaev urmează să ajungă astăzi, cel mai târziu mâine, în cantonamentul dinamoviştilor din Cipru şi, dacă antrenorii Cornel Dinu şi Cornel Ţălnar vor avea referinţe bune, va semna un contract pe doi ani cu gruparea alb-roşie. Celălalt jucător de peste Prut, Nemaşco, este portar şi evoluează în echipa naţională de tineret a Moldovei. Are 21 de ani şi aparţine clubului FC Tiraspol.

 

Niculescu poate pleca

Oficialii dinamovişti au fixat la 300.000 de euro preţul lui Claudiu Niculescu, acesta având câteva oferte de la formaţii din prima ligă din Turcia. “Dacă nu îi convin ofertele, va rămâne la Dinamo. Noi vrem să-i oferim posibilitatea să mai prindă un contract bun, însă el nu este disperat să plece”, a declarat preşedintele executiv al “câinilor”, Cristi Borcea. Referitor la Mansour, deşi acesta a spus că nu mai vine la Dinamo, unul dintre acţionari, Vasile Turcu, îl contrazice pe senegalez: “Clar, este jucătorul nostru”. Ieri după-amiază Dinamo a susţinut primul joc de pregătire din Cipru, cu letonii de la Metalurg Liepajas.

×
Subiecte în articol: sport