În ultimele şase luni, România a fost învinsă de Lituania, Croaţia, Serbia şi Austria. Ultima este aceeaşi echipă care a remizat cu Insulele Feroe, având atunci în componenţă jucători mult mai experimentaţi decât cei aliniaţi miercuri seară la Klagenfurt.
Dincolo de penibilul evoluţiei tricolorilor de tinichea, a surprins declaraţia făcută la final de selecţionerul Victor Piţurcă: "Mă aşteptam să pierdem acest joc, dar nu în această manieră, să conducem şi apoi să luăm goluri ca în curtea şcolii".
"Am simŢit cĂ vom pierde"
Trebuie precizat că România n-a întâlnit vreo echipă din Top 20, ci reprezentativa Austriei, locul 88 în ierarhia FIFA, care practic a aliniat o echipă de cvasidebutanţi. Noul selecţioner, Didi Constantini, numit în locul lui Karel Bruckner şi aflat la prima partidă ca "principal" a fost forţat să încropească o garnitură având un lot decimat de accidentări. Cel mai titrat jucător al Austriei în meciul de miercuri a fost Emanuel Pogatetz, cu 36 de selecţii, urmat de Paul Scharner (22 de selecţii) şi Sebastian Prodl (19 selecţii). Restul de opt fotbalişti adunau în total doar 23 de apariţii meteorice la naţională. În asemenea condiţii, cum a putut Piţurcă să anticipeze un asemenea dezastru? "Am simţit şi am ştiut încă de la începutul acestei campanii că ceva nu este în regulă. Toată atmosfera creată, minciunile din presă au afectat jucătorii, care n-au mai fost la fel de concentraţi ca înainte şi aşa au apărut şi greşelile acestea copilăreşti".
"NIŞTE ANIMALE"
Buimac după acest eşec ruşinos, Piţurcă s-a ţinut băţos şi şi-a continuat declaraţiile uluitoare: "De acum încolo nu mai am nici un obiectiv personal. Am un contract, chiar dacă discuţiile au fost altele, dar dacă aşa a fost contractul... În orice caz, nu-mi voi da demisia, pentru că nu sunt la cheremul nimănui, mai ales al presei şi al suporterilor care au interese. Au fost 10-20 de suporteri care au incitat la incidente! Nu mi se pare normal ca un antrenor care reuşeşte calificări să aibă parte de asemenea tratament. Eu sunt Victor Piţurcă, să nu uitaţi asta! Am trei calificări cu naţionalele României şi nu merit un asemenea tratament. Sunt nişte animale, chiar mai rău decât nişte animale, cei care au creat această atmosferă. Eu ştiu ce este de făcut mai departe pentru ca naţionala să-şi revină, dar vom face o analiză cu actualul staff tehnic şi cu şefii FRF pentru a vedea pe ce drum apucăm". Pentru liniştea lui Piţurcă, îl anunţăm noi că nici teoria matematicii nu mai poate acorda vreo şansă naţionalei României la calificarea la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Prin urmare, îi dăm un sfat de bun simţ, identic celui primit şi de la vocea peluzei româneşti de la Klagenfurt: Piţi, Piţi, lasă-ne!
Incidente cu suporterii români
În tribunele stadionului Hypo Arena s-au aflat peste 2.000 de suporteri români, veniţi atât din ţară, cât şi din toate colţurile Europei de Vest. Încă din minutul 15, la scorul de 0-0, aceştia au început să scandeze împotriva selecţionerului, tonul fiind dat de câteva dintre galeriile echipelor româneşti prezente la meci. În acelaşi timp, tricolorii au fost încurajaţi aproape în permanenţă, dar lucrurile au degenerat după ce Austria a egalat la numai câteva zeci de secunde de la deschiderea scorului reuşită de Cristian Tănase. Suporterii şi-au dat în petic, aruncând pe gazon mai multe torţe aprinse, gest pe care l-au repetat de mai multe ori pe parcursul partidei. După terminarea meciului, câteva sute de ultraşi s-au strâns în spatele tribunei oficiale, unde i-au huiduit copios pe jucători când aceştia au ieşit de la vestiare. Punctul culminant a fost atins la apariţia lui Victor Piţurcă, tonul decibelilor crescând imediat, o torţă zburând către autocar.
De remarcat că poliţia austriacă nu a intervenit nici un moment în forţă, preferând să nu facă nici o arestare şi să vegheze ca evenimentele să nu degenereze.
Piţurcă poate fi demis fără compensaţii Victor Piţurcă are o clauză în contract conform căreia trebuie să fie despăgubit atâta timp cât mai există şanse matematice de calificare. "Vom vedea dacă mai sunt şanse matematice pentru calificare şi în funcţie de asta vom discuta", este noua placă a celui care ne-a îngropat definitiv, încă din startul campaniei.
Cu înfrângerea de miercuri de la Klagenfurt şansele de a prinde măcar locul 2 în grupă sunt fix ZERO! Prin urmare, Piţurcă poate fi demis fără grija de a i se mai plăti compensaţii financiare. Această clauză l-a deranjat pe Piţurcă atunci când a semnat contractul, dar până la urmă a acceptat-o!
"Nu s-a întâmplat nimic deosebit! Am avut meciul la discreţia noastră, dar la ce greşeli s-au făcut era de aşteptat să pierdem. Sunt foarte supărat"
"Toată lumea vrea calificări, însă nu este atât de uşor precum pare. Dacă va trebui să existe o reconstrucţie, atunci aceasta să fie făcută treptat. Voi trage linie"
Victor Piţurcă
Citește pe Antena3.ro