x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "POLI" AEK - RAPID 1-1 / Nu se mai iubesc pana la infinit

"POLI" AEK - RAPID 1-1 / Nu se mai iubesc pana la infinit

20 Sep 2004   •   00:00
"POLI" AEK  -  RAPID 1-1 / Nu se mai iubesc pana la infinit

Dupa un meci foarte tensionat, ambele tabere au acuzat prestatia arbitrului Ionica Serea. Gazdele au imputat eliminarea lui Suleap, iar giulestenii neacordarea unui penalty in ultimul minut.

IONUT PADURARU

Rapidistii, in frunte cu antrenorul Razvan Lucescu, au cerut lovitura de pedeapsa la caderea in careu a lui Daniel Niculae la contactul cu Irinel Voicu.

REPROSURI. "E clar ca a fost penalty. Serea e un arbitru bun, dar, ca toti oamenii, e supus si el greselii. Asta insa nu ne scuza. Noi trebuia sa castigam jocul fara sa mai avem nevoie de o astfel de faza", a spus Lucescu. De reprosurile tehnicianului nu au scapat nici propriii jucatori, certati mai ales pentru lejeritatea in marcaj si usurinta cu care sunt primite golurile.

ACUZE.De cealalta parte, antrenorul gazdelor, Gigi Multescu, eliminat in minutul 78 pentru proteste, a acuzat si el prestatia centralului focsanean: "De cate ori ne-a arbitrat Ionica Serea, am avut probleme. Dupa atatia ani de fotbal nu mai poate sa ma pacaleasca nimeni. Stiu cand un arbitru fluiera intr-o singura directie. La Suleap a fost un fault de joc la mijlocul terenului. N-am vazut unde a fost agresivitatea. A fost fault din fata, nu din spate. Nu se poate sa rupi jocul cu o asemenea decizie. A fost rau intentionat".

ABSENTI. Pe langa rezultatul nefavorabil, Rapid s-a ales si cu o alta problema importanta, fundasii titulari la Timisoara neputand fi folositi, din cauza suspendarilor sau accidentarilor, in etapa viitoare. Astfel, impotriva Gloriei Bistrita nu vor putea evolua Maftei, care a primit al patrulea cartonas galben in acest sezon, Marius Constantin, suspendat dupa eliminare, si Perja, indisponibil din cauza entorsei suferite la genunchi. Cum si Rada este accidentat, Razvan Lucescu mai are la dispozitie doar un fundas de meserie, Nicolae Constantin.

CLASAMENT

  • 1. FC National 7 6 0 1 14-6 18 (+6)
  • 2. Rapid 7 4 2 1 12-6 14 (+5)
  • 3. Farul 6 3 2 1 7-3 11 (+2)
  • 4. CFR Cluj 7 3 2 2 14-12 11 (-1)
  • 5. FCM Bacau 6 3 2 1 5-3 11 (+2)
  • 6. Steaua 5 3 1 1 11-4 10 (+4)
  • 7. Gloria 6 3 1 2 6-4 10 (+1)
  • 8. Sportul 7 2 2 3 10-9 8 (-1)
  • 9. FC Arges 7 1 5 1 9-11 8 (-1)
  • 10. "Poli" AEK 7 2 2 3 8-11 8 (-4)
  • 11. Apulum 6 2 1 3 7-13 7 (-2)
  • 12. Otelul 5 2 0 3 4-5 6 (-3)
  • 13. "U" Craiova 7 1 3 3 5-13 6 (-3)
  • 14. FC Brasov 6 1 1 4 7-10 4 (-5)
  • 15. Dinamo 5 1 0 4 4-8 3 (-6)
  • 16. "Poli" Iasi 6 0 2 4 5-10 2 (-7)

    ETAPA A VII-A

    Vineri
  • CFR Cluj - FC Arges 1-1 Bruncevici (’89) / C. Dobre (’23)
  • "Poli" AEK - Rapid 1-1 Mansour (’17) / D. Niculae (’13)

    Sambata
  • "Poli" Iasi - Sportul 1-3 Balba (’69) / Mazilu (’17), G. Bucur (’33, ’56)
  • FC Brasov - Apulum 4-1 Buga (’5), V. Ghindaru(’15, ’20, ’25)/Mitrofan (’39)
  • National - "U" Craiova 3-1 I. Savu (‘23), Caramarin (‘45+1), Lita (‘76)/Njock (’63)

    Partidele Gloria Bistrita - Otelul, FCM Bacau - Otelul si Steaua - Farul s-au disputat dupa inchiderea editiei.

    ETAPA AVIII-A

  • Vineri, 24 septembrie: Otelul - "Poli" Iasi (17:00, Telesport), Rapid - Gloria Bistrita (20:00, National TV)
  • Sambata, 25 septembrie: Apulum - "Poli" AEK (17:00), Sportul - Steaua (17:00, TVR 2), Univ. Craiova - FCM Bacau (20:15, Antena 1)
  • Duminica, 26 septembrie: FC Arges - FC National (17:00, National TV), Farul - CFR Cluj (19:30, Telesport), Dinamo - FC Brasov (20:15, TVR 1)

    DIVIZIA B - ETAPA A V-A

    Seria I
  • FCM Targoviste - FC Altay Constanta 2-1
  • Midia Navodari - Ceahlaul Piatra Neamt 2-1
  • Gloria Buzau - Precizia Sacele 0-0
  • FC Vaslui - Unirea Focsani 0-0
  • "Poli" Timisoara - Petrolul Moinesti 1-0
  • Callatis Mangalia - Laminorul Roman 1-0
  • FC Ghimbav - FC Botosani 0-2
  • Dacia Unirea Braila - Dunarea Galati 9-2.

    Clasament:
  • 1. Midia Navodari 10p
  • 2. Dacia Unirea Braila 9p
  • 3. FC Ghimbav 9p

    Seria a II-a
  • Juventus Bucuresti - Pandurii Tg. Jiu 0-0
  • Dacia Mioveni - International Pitesti 4-1
  • CS Otopeni - Rulmentul Alexandria 1-0
  • Rapid II Bucuresti - Unirea Urziceni 3-1
  • FC Sibiu - Dinamo II Bucuresti 2-0
  • FC Caracal - Building Tr. Severin 0-1
  • Oltul Slatina - Minerul Motru 2-1
  • Petrolul Ploiesti - Inter Gaz Bucuresti 4-0

    Clasament:
  • 1. Petrolul Ploiesti 15p
  • 2. CS Otopeni 13p
  • 3. FC Sibiu 12p

    Seria a III-a
  • UTA - "U" Cluj 0-2
  • Jiul Petrosani - Oasul Negresti 3-1
  • CS Deva - Armatura Zalau 0-3
  • Gaz Metan - Corvinul 4-1
  • Unirea Dej - IS Campia Turzii 1-1
  • Olimpia Satu Mare - Liberty Salonta 1-0
  • Tricotaje Ineu - FC Oradea 2-1
  • Unirea Sinnicolau Mare - ACU Arad 0-0

    Clasament:
  • 1. Gaz Metan Medias 13p
  • 2. Jiul Petrosani 12p
  • 3. FC Oradea 10p
  • ×
    Subiecte în articol: sport rapid poli