x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Polonezii, suporterii nebuni!!!

Polonezii, suporterii nebuni!!!

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    14 Iun 2008   •   00:00
Polonezii, suporterii nebuni!!!

FANI ● FOTBALUL SPARGE GRANIŢELE ŞI ADUNĂ CEI MAI MARI IUBITORI AI SPORTULUI REGE
În lipsa englezilor, lăsaţi acasă de Rusia, fanii polonezi fac senzaţie. Naţionala Poloniei este susţinută la Euro 2008 de cei mai nebuni fani. La capitolul frumuseţe România se duelează cu Rusia, în vreme ce la consumul de bere nemţii n-au competitor.



FANI ● FOTBALUL SPARGE GRANIŢELE ŞI ADUNĂ CEI MAI MARI IUBITORI AI SPORTULUI REGE
În lipsa englezilor, lăsaţi acasă de Rusia, fanii polonezi fac senzaţie. Naţionala Poloniei este susţinută la Euro 2008 de cei mai nebuni fani. La capitolul frumuseţe România se duelează cu Rusia, în vreme ce la consumul de bere nemţii n-au competitor.

Cînd te duci la un turneu final, primul lucru pe care îl faci după ce ţi-ai făcut rost de biletele de intrare la meci, este să te interesezi de preţul berii.

APA, INTERZISĂ SUPORTERILOR. Pentru cîrciumarii austrieci, vestea că Anglia nu s-a calificat la Euro 2008 nu a sunat bine. Britanicii sînt cei mai mari consumatori de bere, ghidîndu-se după principiul "mîncarea e fudulie, băutura e temelie". În lipsa englezilor, nemţii au cucerit fără prea mari emoţii titlul la consumul de bere pe cap de suporter. Tot suporterii Germaniei au fost pînă acum şi cei mai recalcitranţi, înaintea partidei cu Poloniei, disputată la Klagenfurt, fiind arestate 100 de persoane. Polonezii sînt totuşi suporterii cei mai frenetici de la turneul final, chiar dacă "naţionala" lor nu a cîştigat nici un meci pînă acum. Femei dansînd pe scaune, bărbaţi pictaţi pe faţă, domnişoare voluptoase, toate acestea au făcut din suporterii Poloniei cei mai fanatici suporteri.

DOMNIŞOARE CU TALENT. Frumoasele de la Euro 2008 provin din Rusia şi România, trăsăturile slave ale celor două naţii lăsîndu-i mască pe toţi ceilalţi. Proveniţi din est şi avînd în sînge modestia şi respectul pentru orice gazdă, românii şi ruşii n-au provocat incidente pînă acum. Au preferat să-şi îndrepte eforturile pentru susţinerea celor ce i-au adus la turneul final, fotbaliştii. Printre fanii "tricolorilor" din Elveţia se află şi suporterul dinamovist care l-a înjurat pe Piţurcă în curtea stadionului din Ştefan cel Mare. La Bucureşti, meciul de aseară a fost urmărit pe ecrane gigant la Piaţa Revoluţiei şi Piaţa Constituţiei. Sponsorii echipei naţionale s-au folosit de acest prilej pentru a-şi promova produsele.















×
Subiecte în articol: sport