Ajunsă la retrogradare, formaţia lui Mark Wotte a executat-o pe FC Braşov din prima repriză. Oaspeţii au marcat totuşi în partea secundă, dar golul a fost anulat, eronat, pe motiv de ofsaid.
Cu doar un singur punct în primele trei etape, olandezul Mark Wotte a schimbat sâmbătă sistemul de joc şi aşezarea jucătorilor. Rezultatul?
Craiova a semănat teribil cu echipa care în urmă cu un an făcea instrucţie prin Liga 1, iar Găman, Barbu şi Costea jr au semnat înfrângerea Braşovului din primele 45 de minute.
PLUSURILE PREPELIŢĂ, DILEVSKI ŞI FLORIN COSTEA
Cheia succesului facil înregistrat de olteni a stat în redesenarea echipei. Lung e tot mai sigur şi constant în poartă, Florin Costea n-a mai evoluat ca vârf de careu, ci a fost trimis în stânga, în timp ce mijlocul a fost asigurat excelent de Prepeliţă şi Dilevski. Dacă primul stârneşte de mult semne de întrebare pentru neconvocarea la naţională, Dilevski a jucat perfect.
Coincidenţă sau mai degrabă nu, cele patru puncte luate de Universitatea în ultimele două etape au o legătură directă cu faptul că australianul a revenit la Târgu-Jiu după zece etape, răstimp în care oltenii au bifat opt înfrângeri. De partea cealaltă, cel puţin în prima repriză, FC Braşov a părut picată din lună. Trupei lui Viorel Moldovan nu i-a ieşit mai nimic, iar atunci când a marcat, golul lui Zaharia din partea secundă a fost anulat eronat, pe motiv de ofsaid. "Prima repriză a fost cea mai bună de când sunt eu la echipă.
La Bistriţa vom merge pentru a lua maximum de puncte", a spus după meci tehnicianul olandez Mark Wotte, în timp ce Viorel Moldovan a catalogat înfrângerea echipei sale una drept "ruşinoasă".
Citește pe Antena3.ro