x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rafael Nadal pierde al doilea meci la ATP Finals în fața lui Auger-Aliassime

Rafael Nadal pierde al doilea meci la ATP Finals în fața lui Auger-Aliassime

15 Noi 2022   •   21:00
Rafael Nadal pierde al doilea meci la ATP Finals în fața lui Auger-Aliassime
Sursa foto: Hepta

Rafael Nadal nu va termina anul pe primul loc în clasamentul mondial ATP, deoarece a fost învins de Auger-Aliassime în turul doi al ATP Finals de la Torino, într-un meci contând pentru Grupa Verde. Spaniolul pierde astfel și calificarea în semifinalele turneului, fiind la a doua înfrângere.

Nadal a început meciul jucând destul de bine, dar partida a devenit pentru el din ce în ce mai grea ulterior. El a făcut față la marea majoritatea raliurilor și a avut numeroase ocazii de a înclina meciul în favoarea sa, dar nu a reușit. Mai ales în cele două game-uri în care Auger a rezistat unui deficit de 15-40, salvând patru mingi de break.

Canadianul a avut la un moment dat probleme la serviciu, oferindu-i lui Nadal câteva oportunități, dar spaniolul nu a fost suficient de incisiv. A servit foarte bine până la un punct, însă la jumătatea primului set a cedat un game pe propriul serviciu, Auger-Aliassime valorificând singura sa minge de break, după care a închis rapid setul.

După ce s-a impus în actul inaugural, canadianul a mai luat rapid un nou break de la Nadal, suficient pentru a se impune în două seturi.

După ce a pierdut și meciul din deschidere, cu Taylor Fritz, Nadal nu mai are acum șanse să iasă din Grupa Verde și mai are de jucat un meci cu Casper Ruud, pe care îl va întâlni apoi pe 23 noiembrie și în demonstrativul de la Buenos Aires.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: rafael nadal clasament mondial ATP