x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rapid l-a împrumutat pe Gauracs

Rapid l-a împrumutat pe Gauracs

de Dragos Stoica    |    22 Ian 2010   •   00:00

Formaţia din Giuleşti şi-a întărit compartimentul ofensiv, după ce fiul antrenorului Nicolae Manea, impresarul Florin Manea, a adus la echipă un internaţional leton de tineret care a marcat trei goluri împotriva selecţionatei U-21 a României



În vârstă de 21 de ani, Edgars Gauracs a evoluat până acum la FK Dizvanagi Rezekne, Ascoli Calcio, AC Rodengo Siano şi FK Ventspils. Component al echipei naţionale de tineret a Letoniei, acesta are nu mai puţin de 10 goluri marcate în 12 partide disputate, dintre care trei reuşite tocmai contra selecţionatei similare a României, la 9 octombrie 2009, când balticii s-au impus cu 5-1 în cadrul grupei de calificare la CE de anul viitor. Azi, impresarul Florin Manea a declarat: "Gauracs este fotbalistul Rapidului până la vară, după care cele două părţi ar putea renegocia". "Totul este rezolvat, chiar acum semnăm actele. El vine sub formă de împrumut în schimbul unei sume de bani. Dacă Rapid va fi mulţumită de jucător, atunci gruparea din Giuleşti îl poate transfera definitiv în vară, deoarece are opţiune de cumpărare". Jucătorul este aşteptat să sosească în Bucureşti cel târziu luni, urmând să plece alături de feroviari în cantonamentul din Antalya.

În Turcia, Rapid va întâlnit la 3 februarie pe Jagellonia Bialystok, ocupanta poziţiei a zecea în campionatul Poloniei. La 6 februarie, Rapid va juca împotriva lui Banik Ostrava (locul 6 din Cehia), iar în 9 februarie giuleştenii vor disputa un meci cu Arsenal Kiev din Ucraina (locul 9). Ultimul amical este programat la 11 februarie, cu Vorskla Poltava, ocupanta locului 10 în prima ligă din Ucraina.

×
Subiecte în articol: sport