x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rapid - Spera la pasi gresiti

Rapid - Spera la pasi gresiti

de Madalina Corbeanu    |    01 Iun 2006   •   00:00

Cu doua etape inainte de finalul campionatului, jucatorii Rapidului inca mai spera la titlu.

Fundasul echipei din Giulesti, Marius Constantin, este de parere ca Steaua, contracandidata formatiei giulestene in lupta pentru primul loc, poate pierde puncte in ultimele doua etape, in care va intalni Jiul Petrosani si FC Vaslui. "De ce sa nu se incurce in ultimele etape? E indeajuns sa faca un egal. Daca nu, oricum, noi am demonstrat ca am jucat un fotbal de calitate si ca, pana la urma, suntem cea mai buna echipa din anul acesta", a spus Constantin.

INCREDERE. Colegul sau din aparare, Ionut Rada, are un motiv in plus pentru ca Rapid sa fie campioana. Rada isi doreste ca fosta sa echipa, FC National, sa joace in editia viitoare a Cupei UEFA, prin locul oferit de participarea in finala Cupei Romaniei. Fundasul giulestean a salutat promovarea in Divizia A a Universitatii Craiova, echipa unde s-a format ca jucator. La randul sau, mijlocasul Valentin Negru a precizat ca ii va consola pe fostii sai colegi de la Sportul Studentesc, dupa meciul direct, programat duminica pe stadionul Giulesti, de la ora 20:30.

ANTRENOR. Situatia lui Razvan Lucescu ramane incerta. Chiar daca George Copos nu crede intr-o plecare a antrenorului, se pare ca acesta continua tatonarile pentru a pleca. Din tara, cea mai concreta oferta o are de la Poli Timisoara, salariu de 250.000 de euro anual, iar din strainatate de la Trabzonspor - 350.000 de dolari. In discutie ar fi si Brescia, echipa ce in trecut a fost pregatita de tatal lui, Mircea Lucescu.

×
Subiecte în articol: sport