x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Replica primarului Liviu Negoita

Replica primarului Liviu Negoita

10 Dec 2004   •   00:00
CLARIFICARE. Primarul Liviu Negoita spune ca aprobarile au fost date de fostul primar, Eugen Plesca
Urmare a articolului aparut in editia de ieri a cotidianului Jurnalul National, sub titlul "Se fac vile in loc de fotbal", intr-un interviu cu Vasile Avram, presedintele AMF Bucuresti, in care acesta reclama faptul ca s-au dat aprobari de construire a unor vile pe raza bazei sportive "Voinicelu", primarul Sectorului 3, Liviu Negoita, a facut cateva precizari: "Primaria Sectorului 3 nu a eliberat nici o autorizatie de construire si nu a dat nici o aprobare pentru realizarea unor vile sau alte constructii in aceasta zona; Primaria Sectorului 3 nu a primit nici un fel de solicitare in acest sens din partea nimanui; Baza «Voinicelu» nu este in administrarea Primariei Sectorului 3, ci in administrarea Ministerului Invatamantului, lucru mentionat si pe firma amplasata la intrare. Autoritatea locala face permanent demersuri pentru transferarea acestui teritoriu la Primaria Sectorului 3".

MENTIUNE. Referitor la acest drept la replica, Vasile Avram a mentionat: "Intr-adevar, cunosteam de doi ani faptul ca baza apartine Ministerului Educatiei si Cercetarii. Este adevarat ca exista aprobare pentru un Plan de Urbanism Zonal si pentru un Plan de Urbanism de Dezvoltare, insa aceste aprobari au fost eliberate pe vremea cand primar al Sectorului 3 era domnul Eugen Plesca, nu de cand exista actualul primar, Liviu Negoita ales anul acesta. Toate demersurile mele au fost facute la domnul Eugen Plesca". (Daniel Stan)

×
Subiecte în articol: sport