x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport „Repriza de joacă” - Eveniment FRF dedicat tinerelor care vor să învețe să joace fotbal

„Repriza de joacă” - Eveniment FRF dedicat tinerelor care vor să învețe să joace fotbal

28 Oct 2022   •   17:00
„Repriza de joacă” - Eveniment FRF dedicat tinerelor care vor să învețe să joace fotbal
Sursa foto: piqsels.com

Federația Română de Fotbal lansează „Repriza de Joacă”, cel mai mare eveniment de promovare a fotbalul feminin în rândul fetelor cu vârsta cuprinsă între 8-11 ani.

Primul eveniment din această serie va avea loc sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) din Sectorul 1, București, între orele 11:00 – 13:00, informează frf.ro.

Prin acest concept, FRF își propune să introducă fetele în lumea fotbalului, într-o manieră distractivă și atractivă, prin participarea la patru ateliere în care își pot dezvolta diverse abilități: viteză, reacție, coordonare și agilitate.

Fetele vor fi încurajate pe parcursul atelierelor de jucătoarele și antrenorii echipei naționale de fotbal feminin.

Primele 150 de participante care parcurg toate cele 4 ateliere și adună cele 4 cartonașe cu abilități vor fi recompensate cu un trening de prezentare al echipei naționale de fotbal a României și produse SuporteRO din partea sponsorului.

După premierea primelor 150 de fete, fiecare participantă va primi un bilet de tombolă, în care mai sunt puse în joc încă 50 de echipamente ale României și alte premii surpriză.

Pentru a avea cele mai frumoase amintiri din cadrul evenimentului, cabina de poze așteaptă să fie testată de toate participantele, alături de mascota care susține echipa națională, RONNY, care le va încuraja pe fete pe parcursul probelor și le va înmâna premiile, alături de selecționerul primei representative, Cristian Dulca.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: frf repriza de joaca fotbal feminin