La o zi dupa calificarea in optimile Cupei UEFA, Meme Stoica a mai facut un pas pentru reconcilierea totala cu fanii, anuntand ca va organiza un meci de retragere pentru simbolul Stelei, Marius Lacatus.
IONUT PADURARU
|
EMBLEMA. Prin performantele obtinute in tricoul cu numarul 7 al Stelei, Marius Lacatus poate fi asemuit cu o legenda vie a celui mai galonat club al tarii |
Intr-o emisiune televizata, Mihai Stoica a declarat ca va propune organizarea acestui meci anul viitor, pe 7 mai, cand se implinesc 20 de ani de la marea victorie de la Sevilla.
TRICOU. Mai mult, cu aceasta ocazie, ar urma sa se retraga si tricoul cu numarul 7, purtat de Lacatus in cele 14 sezoane in care e evoluat la Steaua. "Cu ocazia implinirii a 20 de ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni intentionam sa organizam un spectacol de proportie in Ghencea. Cu acest prilej am sa propun sa facem si retragerea celui care a fost, este si va fi simbolul Stelei, Marius Lacatus. De asemenea, am sa propun ca tricoul cu numarul 7 sa nu mai fie purtat de nimeni la Steaua de atunci", a spus Stoica.
PALMARES. Decizia retragerii tricoului naste discutii, deoarece, desi in Ghencea a mai jucat si Gica Hagi, cel mai mare fotbalist roman din toate timpurile, tricoul cu numarul purtat de acesta nu a fost retras. Cu toate acestea, Lacatus este de departe jucatorul cu cel mai bogat palmares la Steaua. "Fiara" a jucat in tricoul "ros-albastru" 14 sezoane, in 10 dintre acestea castigand si titlul. De asemenea, a castigat Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei si de 6 ori Cupa Romaniei. In total, Lacatus a evoluat pentru Steaua in 357 de partide, inscriind 103 goluri.
CONTESTARE. Surprinzator, intentia oficialului a fost contestata de un fost coleg al lui Lacatus din "Generatia de Aur", Dorinel Munteanu, actualmente jucator activ la Steaua. "Lacatus a fost si este o legenda pentru fotbalul romanesc si pentru Steaua, dar nu cred ca este bine sa se retraga un tricou. Nu sunt de acord cu aceasta practica. Daca s-ar retrage toate, am ramane in cele din urma fara tricouri. Sunt cazuri de fotbalisti foarte mari, exponentiali chiar, ale caror tricouri nu s-au retras. Ce, s-a retras tricoul cu numarul 10 al lui Hagi de la echipa nationala? Nu!", a spus Munteanu, adaugand, la incheiere, ca "Nu va fi nici o problema daca se decide retragerea numarului 7".
25.000 DE OAMENI LA BRAILA
|
Intr-un meci amical disputat ieri la Braila, Steaua a invins cu 2-1 echipa locala Dacia Unirea, locul 5 in seria I a Diviziei B. Jocul s-a disputat pe un teren greu, acoperit cu zapada, dar in fata a 25.000 de spectatori. Walter Zenga a inceput cu formula M. Tudor - Keca, Radoi, Baciu, Nesu - Nicolita, Lovin, D. Munteanu, Bostina - Dinita, Ciocoiu, Steaua deschizand scorul dupa numai 4 minute, cand Dinita a reluat in plasa centrarea lui Nesu. Dupa pauza, Zenga a trimis in teren 4 juniori: Muzac, Simion, Chiacu si Litu. Brailenii au reusit egalarea dupa o gafa a lui Martin Tudor, care a respins un balon in fata pana la un adversar. Golul victoriei steliste a fost inscris de Baciu, dupa un corner executat de Bostina.
|