Dupa o partida cu un final impins catre paroxism, campioana Romaniei a ratat aseara calificarea in grupele Ligii Campionilor. Condusi cu 3-0 in minutul 74 si aflati in genunchi, ros-albastrii s-au trezit in ultimul sfert de ora, dar n-au obtinut decat speranta.
Incheierea celor doua minute de prelungire i-a gasit pe jucatorii stelisti prabusiti pe gazonul stadionului "Lerkendal", dar aplaudati cu mult fair-play de catre suporterii gazdelor. GAFE. Pana in minutul 74, Steaua a jucat acelasi fotbal moale, inofensiv, care o lasase fara gol in meciurile europene disputate in deplasare. Punct forte al echipei, in era Zenga si chiar in mandatul lui Protasov, defensiva stelista a facut, practic, cadou, cele trei goluri celor de la Rosenborg. In ordine, Solli a profitat de o balba a cuplului Ogararu-Ghionea si Odegaard de lentoarea lui Radoi, pentru ca tot capitanul Stelei a marcat in propria poarta pentru 0-3. METAMORFOZA. La 16 minute dupa primirea celui de-al treilea gol, acelasi Radoi a dat semnalul unui reviriment pe tabela de marcaj, dar si ca atitudine. El a marcat dupa un corner, pentru ca un minut mai tarziu Victoras Iacob sa strecoare pentru a doua oara balonul in poarta lui Johnsen. In minutul 83, capitanul a trimis putin peste bara dintr-o lovitura libera de la 18 metri, iar in ultimul minut Nicolita a sutat defectuos din care, irosind ultima speranta. DARAMATI. Jucatorii stelisti erau prabusiti la final. "Ne-au durut mult zambetele lor, artificiile de dupa meci, dar cel mai mult ne dor lacrimile noastre. As vrea sa mai fie o data 23 august, pentru ca n-am mai fi pierdut", spune Ogararu, aproape cu lacrimi in ochi. "Ne-am revenit repede dupa cele trei goluri, dar am avut ghinion, exact ca la Bucuresti. A fost o mare presiune si am luat primul gol exact cand nu trebuia. Rosenborg nu a fost peste noi!", a spus Oprita. Ultimul fluier al francezului Sars l-a gasit pe antrenorul Oleg Protasov cu aceeasi figura impasibila, parca de fier.Citește pe Antena3.ro
PROTASOV: "SUNT VINOVAT!"
|
La conferinta de presa, Oleg Protasov s-a prezentat calm si a incercat sa explice esecul: "Am fost foarte aproape de calificare. Se pare ca meciul tur a fost determinant, pentru ca puteam transa calificarea la Bucuresti. Aici am facut multe greseli, dar am aratat caracter, reusind sa marcam de doua ori. Jucatorii au dat totul si pot spune ca echipa are viitor. Cand se pierde, antrenorul e mereu vinovat. Psihologic, nu stam bine, dar trebuie sa ne revenim repede. Am jucat cu Nesu mijlocas pentru ca doream viteza pe ambele flancuri".
|