x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport S-a retras Laura Badea

S-a retras Laura Badea

23 Noi 2004   •   00:00

Laura Badea-Carlescu (foto), multipla campioana olimpica, mondiala si europeana la scrima, s-a retras ieri din activitatea sportiva competitionala.



VIS. "Cand m-am apucat de scrima nici nu visam sa fiu campioana nationala de juniori, dar campioana olimpica. Am fost o rasfatata a soartei si inca mai sunt", a declarat fosta medaliata cu aur la JO de la Atlanta. "Am obtinut 21 de medalii in competitiile importante, dar nu am fost niciodata singura. Am avut mereu alaturi de mine colegele si antrenorii, iar pentru asta trebuie sa le multumesc", a spus Badea, adaugand ca daca ar fi sa o ia de la inceput, ar alege tot o cariera in scrima. CONTINUARE. Marea campioana spune ca va ramane in lumea sportului, dar nu ca antrenoare. "Am incercat sa fac asta si mi-a placut. Dar ca sa fiu antrenoare ar trebui sa stau 8 ore in sala si nu as mai avea timp de familie sau de alte activitati", a spus Badea, care are gradul de locotenent-colonel in MApN. Ea va ocupa o functie administrativa in cadrul CSA Steaua, urmand a coordona activitatea sportiva la clubul militar, dar, in special, sectia de scrima. De asemenea, Laura Badea va colabora cu Federatia Romana de Scrima, pe langa faptul ca este membra a Comitetului Executiv al COSR si ambasadoare a Romaniei pe langa Consiliul Europei in probleme de sport si fair-play. (Ionut Paduraru)

×
Subiecte în articol: sport