x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Şanse de finale

Şanse de finale

de Delia Gomoescu    |    Madalina Corbeanu    |    19 Mar 2008   •   00:00

Ieri a avut loc tragerea la sorţi a semifinalelor cupelor europene la handbal, cu trei echipe româneşti în urne. În competiţia feminină a Cupei Cupelor, Rulmentul Braşov va întâlni formaţia spaniolă Akaba Bera Bera, iar Dunărea Brăila va încerca accederea în finala Challenge Cup în disputa cu nemţoaicele de la VfL Oldenburg.

HANDBAL – CUPE EUROPENE


Ieri a avut loc tragerea la sorţi a semifinalelor cupelor europene la handbal, cu trei echipe româneşti în urne. În competiţia feminină a Cupei Cupelor, Rulmentul Braşov va întâlni formaţia spaniolă Akaba Bera Bera, iar Dunărea Brăila va încerca accederea în finala Challenge Cup în disputa cu nemţoaicele de la VfL Oldenburg. Tot în Challenge Cup, dar la masculin, deţinătoarea trofeului, UCM Reşiţa, va da piept cu Benfica Lisabona, formaţie care, în turul precedent, a eliminat pe Poli Timişoara. “Este cel mai dificil adversar pe care îl puteam întâlni. Portughezii ne vor pune multe probleme, dar până la urmă noi trebuie să învingem. Vrem să păstrăm trofeul la Reşiţa. Poate ne ajută şi cei de la Timişoara, cu DVD-uri. Avem timp să pregătim această dublă manşă”, a declarat tehnicianul reşiţenilor, Aihan Omer. Antrenoarea Rulmentului, Mariana Târcă, este optimistă: “Sunt foarte fericită, este cea mai accesibilă echipă din toate cele trei. Este pentru prima oară când mi-am dorit un adversar anume şi aşa s-a întâmplat. De acum înainte, îmi voi propune şi sper să se întâmple ca acum. Totuşi, Oldenburg trebuie luată în serios, pentru că a făcut treabă bună până acum”. Toate cele trei echipe româneşti vor juca prima manşă în deplasare, pe 5/6 aprilie, retururile fiind programate pe 12/13 aprilie.

×
Subiecte în articol: sport