Nadal a început anul 2022 cu cel mai bun start al său, câștigând trei titluri ATP, pe fondul unei serii de 20 de victorii în 20 de meciuri, care a inclus și succesul de la Australian Open în fața lui Daniil Medvedev.
În iunie, el a câștigat al 14-lea Open al Franței și al 22-lea turneu de Grand Slam în total, un record.
Williams a revenit în cele din urmă pe teren după o lungă absență, participând la Wimbledon și apoi la US Open, înainte de care anunțase, oarecum ambiguu, că se va retrage din competiții.
În cele din urmă s-a retras și și-a luat un rămas bun emoționat, după ce a fost învinsă de Ajla Tomljanovic în turul al treilea.
Nadal și Williams au aflat acum că, după un an memorabil pentru amândoi, sunt plasați în cursa pentru premiile People's Choice Awards, la categoria destinată sportivilor, sub denumirea „The Game Changer”.
Premiile People's Choice sunt acordate de fani, oamenii din întreaga lume putându-și vota favoriții în 40 de categorii din domeniul filmelor, televiziunii, muzicii și culturii pop.
Nadal și Williams au fost nominalizați alături de alte celebrități din lumea sportului precum LeBron James, Steph Curry (baschet), Chloe Kim (snowboard), Megan Rapinoe (fotbal), Nathan Chen (patinaj artistic) sau Russel Willson (fotbal american).
Câștigătorii premiilor vor fi anunțați marți, 6 decembrie, ceremonia urmând a fi găzduită de comediantul Kenan Thompson.
(sursa: Mediafax)