x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport Şi unii, şi alţii cu probleme medicale

Şi unii, şi alţii cu probleme medicale

de Mihai IgirosanuFlorin Gongu Publicat la 08 Iun 2008 00:00 Modificat la 08 Iun 2008 00:00
Şi unii, şi alţii cu probleme medicale

EURO 2008  ●  OLANDA – ITALIA, MÎINE, 21:45
Adversarele României din grupa C nu sînt nici ele ferite de ghinioane,Melchiot şi Panucci dîndu-le dureri de cap suplimentare antrenorilor lor.



EURO 2008  ●  OLANDA – ITALIA, MÎINE, 21:45
Adversarele României din grupa C nu sînt nici ele ferite de ghinioane,Melchiot şi Panucci dîndu-le dureri de cap suplimentare antrenorilor lor.

Încă o problemă pentru selecţionerul reprezentativei Olandei, Marco Van Basten, înaintea dificilei confruntări de mîine cu Italia, campioana mondială en-titre! După Ryan Babel, care ratează Euro din cauza unei accidentări, Mario Melchiot pare să fi ieşit şi el din schemă, cel puţin pentru meciul cu Italia. Fotbalistul lui Wigan a părăsit accidentat antrenamentul de ieri dimineaţă al batavilor.

GRIJI. Totuşi, în condiţiile în care lui Melchiot nu i-a fost descoperită nici o leziune musculară, Van Basten nu este foarte îngrijorat şi-l aşteaptă pe jucător la antrenamentul de azi. De partea cealaltă, Christian Panucci nu a dus pînă la capăt şedinţa de pregătire a Italiei de vineri după-amiază, fundaşul "Squadrei Azzura" plecînd la vestiare după 45 de minute acuzînd o durere la genunchiul drept apărută la capătul unui sprint. "Mă simt bine. Am simţit o durere la tendonul rotulian, dar voi fi la dispoziţia selecţionerului pentru meciul cu Olanda", a ţinut Panucci să-l liniştească pe Donadoni. "Am venit aici ca să cîştig. După Cupa Mondială, vreau să ridic şi acest trofeu deasupra capului", a spus Andrea Pirlo. "Olanda este o echipă foarte bine organizată şi trebuie să alergăm mult contra lor. Sîntem mobilizaţi, la fel ca acum doi ani", a declarat Marco Materazzi.

×
Subiecte în articol: sport