x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Soderling l-a trimis acasă pe Federer, campionul en-titre!

Soderling l-a trimis acasă pe Federer, campionul en-titre!

01 Iun 2010   •   00:00
Soderling l-a trimis acasă pe Federer, campionul en-titre!
Sursa foto: /Reuters

Tenismanul suedez Robin Soderling, cap de serie numărul 5, a produs cea mai mare surpriză de până acum la Roland Garros, izbutind să-l elimine în sferturile de finală pe numărul 1 mondial, Roger Federer, şi să-şi ia astfel revanşa după înfrângerea suferită anul trecut în finala openului parizian.

Soderling s-a impus în faţa elvețianului în patru seturi, cu 3-6, 6-3, 7-5, 6-4, la capătul unui meci care a fost întrerupt de două ori din cauza ploii.

A fost pentru prima dată în ultimii șase ani când Federer a părăsit un turneu de Grand Slam înainte de penultimul act după o serie incredibilă  de 23 de semifinale consecutive jucate în cele patru concursuri de Mare Șlem - record absolut!

Ultimul care reușise să-l învingă pe Roger înainte de sferturi a fost brazilianul Gustavo Kuerten, în 2004, și se întâmpla tot pe ”praful roșu” de la Roland Garros, în turul al treilea.

Robin Soderling îl va întâlni în semifinalele probei masculine de simplu pe revelația actualei ediții, cehul Tomas Berdych (nr.15), care l-a învins fără drept de apel în sferturile de finală pe rusul Mihail Iujnîi (nr. 11), scor 6-3, 6-1, 6-2.

În situația în care Rafael Nadal (nr. 2) va câștiga în acest an la Roland Garros va redeveni lider al clasamentului mondial, însă pentru asta spaniolul trebuie mai întâi să treacă, miercuri, de compatriotul său Nicolas Almagro, cap de serie numărul 19. În ultimul sfert de finală, sârbul Novak Djokovici (nr. 3), cel care l-a eliminat pe Victor Hănescu în optimi, va juca împotriva austriacului Jurgen Melzer (nr. 22).

×