Jucătorii naționalei au început pregătirea în Germania, iar debutul contra Ucrainei se anunță interesant. La ședințele de pregătire, Edward Iordănescu încearcă să sudeze și mai mult jocul defensiv al "tricolorilor".
Sub conducerea lui Iordănescu, defensiva a fost un punct forte, în special în preliminarii. România a primit 5 goluri în 10 meciuri și a avut una dintre cele mai bune apărări din Europa. Puține echipe au stat mai bine decât noi. Cea mai bună apărare din preliminarii a avut-o Portugalia, cu 2 goluri primite în 10 meciuri. Franța a stat și ea mai bine, cu 3 goluri primite în 8 meciuri. Câte 4 goluri au primit Anglia, Croația, Albania și Belgia, cu mențiunea că au disputat 8 meciuri, nu 10 ca România.
Mai mult, faptul că apărarea este un punct forte și primim greu gol s-a văzut și în meciurile amicale din luna iunie, cu Bulgaria și Liechtenstein. Nu am primit niciun gol și pare că apărarea este principalul avantaj al "tricolorilor" la EURO 2024.
În preliminarii am avut cea mai bună apărare din grupă, dar oare vom putea repeta acest lucru și la EURO 2024? O selecție interesantă în acest sens este disponibilă la player.ro în categoria pariuri speciale EURO 2024 - acolo unde putem miza inclusiv pe echipa care va avea cea mai bună defensivă din Grupa E. Cota ca "tricolorii" să reușească o asemenea performanță este mai mult decât atractivă: 7.50. Belgia are 1.64, Ucraina are 4.00, iar Slovacia are 7.00.
Titularii din apărare sunt evaluați la 31 de milioane de euro
Edward Iordănescu știe deja linia defensivă pe care o va folosi la EURO 2024. În partea dreaptă, singura soluție viabilă este Andrei Raţiu de la Rayo Vallecano. În centru îi vom avea pe Radu Drăgușin de la Tottenham și Andrei Burcă de la Al-Okhdood, iar în partea stângă titular clar este Nicușor Bancu de la Universitatea Craiova.
Cel mai valoros jucător din echipa noastră este, de departe, Radu Drăgușin. Fundașul central de la Tottenham este evaluat de Transfermarkt la 25 de milioane de euro. Colegul său din defensivă, Andrei Burcă, are o cotă de piață de 3 milioane de euro. În partea dreaptă, Andrei Raţiu este cotat la 1.4 milioane de euro, în timp ce Nicușor Bancu are o cotă de piață de 1.5 milioane de euro.
Atacul "tricolorilor" nu impresionează
Daca apărarea a fost un punct forte în preliminarii, atacul a avut de suferit. România nu are un atacant clar pe care să se poată baza, iar dincolo de asta problemele medicale ale lui Denis Alibec continuă, iar acesta are șanse destul de mici să înceapă titular partida cu Ucraina. În aceste condiții, Edi Iordănescu are de ales dintre Denis Drăguș, George Pușcaș și Daniel Bîrligea. Așteptări mai mari sunt de la jucătorii din benzi, unde avem soluții mai bune. În dreapta pot juca Dennis Man și Ianis Hagi, în timp ce în stânga îi avem pe Florinel Coman și Valentin Mihăilă.
Programul României de la EURO 2024:
- 17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, Munchen)
- 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
- 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)
Lotul României pentru EURO 2024:
- PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0);
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);
- MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);
- ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment. Sursa foto canva.com.