Românca va întâlni în turul secund fie pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (25 de ani, 88 WTA), fie pe americanca Katie Volynets (20 de ani, 178 WTA).
Sportiva noastră e cap de serie numărul 14 şi ar trebui să nu aibă probleme să ajungă în optimi. Acolo apare primul nume mare, potenţiala adversară fiind Garbine Muguruza. Simona Halep a ajuns cel mai departe la Australian Open până în finală, în 2018, atunci când a cedat în fața danezei Caroline Wozniacki la capătul unui meci nebun de 3 seturi.
„Am fost un pic nervoasă, emoţionată, dar în final am câştigat, iar asta mă face fericită”
La finalul partidei, pe teren, Simona Halep a dat declarații despre meciul cu Magdalena Frech.
"Mi s-a părut de dificil. Am fost un pic nervoasă, emoţionată, dar în final am câştigat, iar asta mă face fericită. Problemele medicale de anul trecut... N-aş putea spune că încrederea a fost la nivel mare. Încerc să joc cel mai bun tenis al meu mereu. Sper să fiu din ce în ce mai bine, să fiu mai bine decât azi.
E mereu plăcut să vin în Australia. Sper să joc mai bine de la zi la zi. Vă mulţumesc tuturor", a spus Simona Halepe, la finalul victoriei cu Magdalena Frech, la Eurosport.
Pentru prezența în turul doi al Australian Open, Simona Halep va primi un premiu în bani de 102.200 dolari, precum și 70 de puncte WTA.
În turul secund de la Melbourne s-au mai calificat româncele Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Irina Begu.
Closing in ⏳@Simona_Halep secures her opening set 6-4 against Frech.@Australianopen l #AusOpen pic.twitter.com/yz4TRoDLDT
— Tennis Channel (@TennisChannel) January 18, 2022