Dupa aproape doua luni in care s-au purtat discutii intense cu privire la viitorul adversar al lui Lucian Bute (foto), se pare ca dilema s-a rezolvat, iar cel cu care va urca in ring la sfarsitul lui aprilie sau inceputul lui mai este Carl Froch. Aflat in impas, Bute a gasit salvarea chiar de la cei de la IBF, versiune la care detine titlul mondial. Carl Froch a fost desemnat de IBF challenger obligatoriu la titlul mondial la categoria supermijlocie. 'Decizia va fi anuntata de azi. Froch a fost plasat in clasament inaintea lui Librado Andrade. Am vorbit cu Lucian si era extrem de bucuros. A spus ca de data aceasta Froch nu mai are cum sa-i scape', a declarat presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja.