Irina Begu şi Monica Niculescu se califică în semifinalele probei de dublu de la Australian Open, scor 4-6, 6-2, 6-0 cu Jennifer Brady şi Vania King din SUA!
Begu şi Niculescu, favoritele numărul 10, au obţinut victoria după două ore şi 10 minute.
Româncele au început bine meciul şi au condus în primul set cu 2-0 şi 4-1, dar a urmat o cădere totală, materializată în cinci ghemuri consecutive câştigate de americance, care s-au impus în manşa inaugurală cu 6-4.
În actul secund, Begu şi Niculescu au avut de asemenea iniţiativa, au condus cu 2-0 şi 3-1, Brady şi King s-au apropiat la 3-2, dar perechea română a tranşat soarta setului, adjudecat cu 6-2.
În decisiv, Irina şi Monica nu le-au lăsat nicio şansă adversarelor, impunându-se cu un sec 6-0, în 27 de minute.
Pentru Irina Begu este prima sa semifinală de Mare Şlem, în timp ce Monica Niculescu a jucat anul trecut finala de dublu la Wimbledon.
Begu şi Niculescu au avut 2 aşi, dar au comis şi 5 duble greşeli (americancele 2), au reuşit procentaje net superioare la ambele servicii (68%-51% la primul, 39%-22% la al doilea), situaţia la winners fiind clar de partea jucătoarelor noastre (27-12).
Irina Begu şi Monica Niculescu şi-au asigurat un cec de 185.000 dolari australieni şi 780 de puncte WTA la dublu.
În penultimul act, Begu şi Niculescu vor întâlni câştigătoarele din meciul Gabriela Dabrowski (Canada)/Yifan Xu (China/N. 6) - Ekaterina Makarova/Elena Vesnina (Rusia/N. 2), campioane la Melbourne în 2014.
AGERPRES