x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Cristina Neagu anunță retragerea unei mari handbaliste de la echipa națională

Cristina Neagu anunță retragerea unei mari handbaliste de la echipa națională

26 Sep 2019   •   08:30
Cristina Neagu anunță retragerea unei mari handbaliste de la echipa națională
Sursa foto: Facebook Cristina Neagu

Handbalista Valentina Ardean-Elisei a susţinut, miercuri, ultimul său meci în echipa naţională a României, în victoria cu Ucraina, scor 27-24, la Braşov, în preliminariile EURO 2020.

''Astăzi a fost ultimul meci al lui Alice la echipa naţională. Am împărţit multe momente frumoase, a fost unul dintre oamenii de baza din ultimii 15 ani. Colegă şi profesionistă desăvârşită. Echipa naţionala o să-ţi ducă lipsa, Alice!'', a scris Cristina Neagu în reţelele de socializare.

Şi centrul Eliza Buceschi, care a evoluat în meciul de miercuri, a scris pe Instagram despre retragerea Valentinei Ardean: ''A fost o onoare şi un privilegiu să joc alături de tine în ultimii 6 ani, @valentina_ardean_elisei! Ai realizat atât de multe lucruri frumoase care vor rămâne pentru totdeauna cu noi. O inspiraţie pentru noi, cele mai tinere, profesionistă desăvârşită, plină de energie pozitivă, care a avut un impact asupra noastră, a tuturor. @nationaladehandbal a fost mai bună cu tine în ea, dar nu am niciun dubiu că vei reuşi în tot ceea ce vei face de acum!''

Şi portarul Yuliya Dumanska a avut cuvinte frumoase despre coechipiera sa de la naţională. ''Colega mea de cameră, cea mai bună colegă! Sunt tristă că pleci, dar sunt fericită că ai fost în viaţa mea. M-ai învăţat multe lucruri, îţi mulţumesc şi sunt onorată că am fost colegă de echipă şi colegă de cameră. Îşi doresc toate cele bune. Eşti un model, exemplul meu în viaţă!'', a scris jucătoarea de origine ucraineană care a jucat alături de Valentina Ardean-Elisei şi la SCM Craiova.

Extrema stânga Valentina Ardean Elisei (37 ani) joacă la CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, cu care s-a clasat pe locul al treilea în sezonul trecut al Ligii Naţionale.

Valentina Elisei a început handbalul la Focşani, iar de-a lungul carierei a mai evoluat la Remin Deva (2000-2004), ZRK Knjaz Milos (2004-2006), în Serbia, la Oltchim Râmnicu Vâlcea (2006-2012), CSM Cetate Deva (2013), HCM Baia Mare (2014-2016) şi SCM Craiova (2016-2018).

A câştigat Cupa Challenge, Cupa României, Supercupa României, Cupa Cupelor, Cupa EHF, Trofeul Campioanelor EHF, iar la nivel de echipă naţională a obţinut medalia de aur la Campionatul European pentru tineret din Franţa, argint la Campionatul Mondial de senioare din Rusia în 2005, bronz la Campionatul European din Danemarca/Norvegia 2010 şi bronz la Campionatul Mondial din Danemarca 2015. Şi-a trecut în palmares mai multe distincţii individuale.

Din anul 2016 este antrenor de handbal, dar deţine şi un master în Management şi Sport şi un altul în Managementul organizaţiilor şi evenimentelor sportive.
AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: cristina neagu Valentina Ardean-Elisei