x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Djokovici a câştigat Turneul Campionilor fără să joace finala! Ce decizie a luat Federer cu o oră înainte de meci

Djokovici a câştigat Turneul Campionilor fără să joace finala! Ce decizie a luat Federer cu o oră înainte de meci

17 Noi 2014   •   08:46
Djokovici a câştigat Turneul Campionilor fără să joace finala! Ce decizie a luat Federer cu o oră înainte de meci

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat pentru a patra oară în cariera sa Turneul Campionilor, etapa de sfârşit de sezon a circuitului mondial ATP, profitând de abandonul elveţianului Roger Federer, adversarul pe care ar fi trebuit să-l întâlnească în finala programată duminică seara la Londra.

Federer, al doilea favorit al competiţiei, a fost nevoit să declare forfait din cauza unor probleme la spate. 'Nu pot juca, este prea riscant la vârsta mea', le-a spus elveţianul, în vârstă de 33 ani, spectatorilor prezenţi pe O2 Arena.

Djokovic, care a mai câştigat Turneul Campionilor în 2008, 2012 şi 2013, a fost recompensat cu 2.075.000 (1,66 milioane euro), în timp ce Federer a intrat în posesia unui cec în valoare de 1.095.000 dolari (850.00 euro), potrivit Agerpres. În locul mult-aşteptatei finale a avut loc un meci demonstrativ, într-un singur set, între Djokovic şi britanicul Andy Murray, câştigat cu 8-5 de liderul clasamentului ATP.

La dublu, Turneul Campionilor a fost câştigat de cuplul american Bob Bryan/Mike Bryan, nr.1 mondial, care a dispus în finală, cu 6-7 (5), 6-2, 10-7 de perechea Ivan Doig (Croaţia)/Marcelo Melo (Brazilia).

×
Subiecte în articol: novak djokovic turneul campionilor