Novak Djokovici, numarul 2 ATP, l-a invins duminica seara pe spaniolul Rafael Nadal in finala turneului Masters 1000 de la Roma, scor 6-4, 6-4, inregistrand a 37-a victorie consecutiva in 2011, ramanand astfel neinvins in acest an. Djokovici a castigat al saptelea turneu in 2011 si se apropie de recordul lui John McEnroe, care a semnat 42 de victorii consecutive in sezonul 1984.
'Rafa este in continuare regele zgurii si cel mai bun jucator care a evoluat vreodata pe aceasta suprafata. Am castigat de doua ori consecutiv in fata lui intr-un interval de doar opt zile, ceea ce mi se pare incredibil. Este o mare realizare pentru mine si imi da multa incredere pentru Roland Garros. Sunt bucuros in special pentru jocul aratat in acest an pe zgura. Am incredere ca pot castiga in fata oricarui jucator de top. Pentru mine este o mare onoare sa fac parte din istoria tenisului prin aceasta serie de victorii si parte a elitei alaturi de Federer, Nadal, McEnroe, Lendl sau de tuturor jucatorii cu serii impresionante de victorii la rand', a spus Djokovic dupa finala. 'Nivelul jocului meu a fost mult mai bun decat la Madrid. Am fost capabil sa intru pe teren si sa ma misc mult mai bine, sa joc mult mai agresiv. Nu sunt deloc dezamagit si trist. Voi incerca sa castig data viitoare. Ii doresc lui Djokovici tot binele din lume si trebuie sa astept momentul meu din nou alta data', a replicat Nadal, care isi pastreaza prima pozitie in ierarhia mondiala, chiar daca a fost invins.