Am sperat la o medalie, dar trebuie să ne mulţumim cu ce ne-a dat Dumnezeu. Biatlonista Eva Tofalvi s-a clasat pe locul 11 în cadrul probei de 15 km - Individual. România a fost la un glonţ de locul 4. La finalul cursei, oficialii delegaţiei noastre au rămas înmărmuriţI.
Dezamăgire? Nu! Frustrare? Poate că da! Durere, ăsta e cuvântul cel mai corect! Eva Tofalvi a făcut a fost la un pas de a da lovitura la Jocurile Olimpice de la Vancouver. A ratat un singur cartuş din toată cele 20 pe care le-a folosit în poligon şI s-a clasat pe locul 11 în cadrul probei de 15 km - Individual.
LAUDELE LUI DOBRESCU
Rezultat şI aşa mare pentru România, o ţară în care se face din ce în ce mai puţin sport. Secretarul general al Comitetului Olimpic şI Sportiv Român, Ioan Dobrescu, n-a stat pe gânduri şI a lăudat imediat prestaţia biatlonistei. "Este o sportivă mare, o sportivă adevărată, pentru care noi avem tot respectul. A demonstrat, dacă mai era nevoie, că prin muncă se poate face performanţă. Păcat de acea ratare, de la ultima tragere. Ar fi fost mult mai sus în clasament", a spus Dobrescu. Acesta a urmărit cursa din tribună, avându-I alături pe Octavian Morariu, preşedintele COSR, Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi şI Biatlon, şI Dan Tănase, unul dintre medicul lotului olimpic.
O RATARE, UN MINUT
Prin rezultatul de la "proba lungă" Tofalvi a demonstrat că ar fi putut intra în istorie. "Mă oftic cel mai mult pentru că am fost foarte aproape de un rezultat uriaş. Alergarea a fost perfectă, la fel a fost şI în poligon. Numai că am ratat cartuşul patru la a patra tragere. M-am simţit excelent pe schiuri şI nu m-am simţit nici un moment terminată. Am alergat toată cursa la intensitate maximă. Oricum, am demonstrat că se poate face performanţă şI în România", a spus sportiva. Dacă ar fi tras perfect, ea s-ar fi clasat pe locul 4. Tofalvi mai speră într-un rezultat mare şI la proba de Mass - Start care se va desfăşura duminică, la Whistler Olympic Park, cu începere de la ora locală 13:00, 23:00 la Bucureşti.
ÎNMĂRMURIŢI
Sportivei de la Harghita BăI i-a lipsit o secundă si 30 de sutimi pentru a prinde un loc în primele 10. Frustrant! Durerea cea mare a apărut în momentul în care oficialii FRSB au constatat că Eva Tofalvi s-ar fi clasat pe locul 4 dacă ar fi avut o tragere perfectă. Probabil că atunci ar fi intervenit o frustrare şI mai mare din moment ce Tofalvi ar fi fost la câteva secunde de podium. Dar măcar România s-ar fi ales cu un rezultat istoric. Puiu Gaspar era negru de supărare şI fuma ţigară după ţigară. "Incredibil. Am fost la un milimetru de o performanţă uriaşă. Chiar şI aşa, nu am cum să nu o felicit pe sportivă şI pe antrenorul ei. Au muncit 20 de ani împreună ca să ajungă până aici. Sunt convins că vor avea puterea să meargă mai departe", a spus secretarul FSRB. Antrenorul Marton Simon era sfâşiat de durere. Un pic i-a mai lipsit ca să nu izbucnească în plâns. E un om frumos. În compania lui simţI că te încarci cu energie vitală. Nu are gânduri urâte şI nici dorinţe mărunte, ţeluri egoiste şI mijloace păgâne. Timid şi încet, vorbeşte despre cursă. "Ne-am pregătit foarte bine. Eva a dat totul din ea, dar din păcate a ratat o ţintă. Ne pare nespus de rău. Am muncit enorm ca să ajungem aici. Sperăm ca la cursele ce vor urma să obţinem şI alte rezultate bune. Nu trebuie să ne facem probleme pentru moralul Evei. Ea este o profesionistă şI stă bine la toate capitolele", a declarat, cu o figură înmărmurită, Simon. Medicul Dan Tănase, cel care a trăit la intensitate maximă fiecare moment al cursei, i-a susţinut moral pe cei doi oficiali care erau foarte afectaţI de şansa pe lângă care a tracut biatlonul românesc.
A DEBUTAT REKA FERENCZ
Înainte ca Reka Ferencz să treacă linia de sosire, la staţia de amplificare a fost anunţat faptul că sportiva din ţara noastră este campioană mondială de junioare. În acel moment, toată lumea s-a ridicat în picioare şI a aplaudat-o la scenă deschisă pe biatlonista din România. Ea a ratat ţinta de patru ori şI s-a clasat pe locul 74, depăşind-o pe Dana Plotogea, locul 81, care a greşit de 7 ori în poligon. Ferencz este considerată urmaşa Evei Tofalvi şI va face parte din echipa care pe 23 februarie va lua startul în proba de ştafetă. Mihaela Purdea a venit pe locul 41, ea ratând ţinta de trei ori.