x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi George Russell obține prima sa victorie de Formula 1, în GP-ul din Brazilia

George Russell obține prima sa victorie de Formula 1, în GP-ul din Brazilia

13 Noi 2022   •   23:02
George Russell obține prima sa victorie de Formula 1, în GP-ul din Brazilia
Sursa foto: Hepta

Britanicul George Russell a obținut duminică prima sa victorie în Marele Premiu de Formula 1 de la Sao Paulo, pe circuitul Interlagos, punând capăt unui sezon fără victorii pentru Mercedes, în Brazilia, învingându-l pe colegul său, septuplul campion mondial Lewis Hamilton.

Russell a condus de la start pe circuitul Interlagos din Sao Paulo, după ce a câștigat sâmbătă cursa de 100 km sprint, o cursă care a determinat grila de start de duminică. Britanicul a pus astfel capăt unei serii de nouă victorii consecutive a campionilor de la Red Bull.

Într-o cursă plină destul de animată, cu două perioade de safety car, cetățeanul de onoare al Braziliei, Lewis Hamilton, a trecut cu bine de un moment delicat din prima parte a cursei, când a avut o ușoară coliziune cu dublul campion mondial Max Verstappen de la Red Bull.

Hamilton a terminat pe locul 2, iar Carlos Sainz de la Ferrari a trecut linia de sosire pe locul trei, urmat de coechipierul său Charles Leclerc.

George Russell a bifat o premieră în Formula 1, fiind primul pilot care obține maximul de puncte într-un weekend cu cursă de sprint, după ce a câștigat și sâmbătă, și duminică, și a realizat și punctul bonus pentru cel mai rapid tur de circuit.

Ultima cursă de Formula 1 a sezonului are loc weekend-ul viitor la Abu Dhabi.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×