x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Handbal masculin: Naționala României, învinsă de Macedonia în finala Trofeului Carpați

Handbal masculin: Naționala României, învinsă de Macedonia în finala Trofeului Carpați

29 Dec 2019   •   20:12
Handbal masculin: Naționala României, învinsă de Macedonia în finala Trofeului Carpați

Naţionala masculină de handbal a României a fost învinsă de Macedonia de Nord cu scorul de 24-20 (10-12), duminică seara, în Sala Dinamo din Bucureşti, în finala celei de-a 42-a ediţii a Trofeului Carpaţi.

Tricolorii au făcut o primă repriză bună şi au intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, 12-10.

La reluare, echipa antrenată de Rareş Fortuneanu a condus cu 13-11 (31), 14-12 (32), dar apoi a încasat trei goluri consecutive, inclusiv unul în superioritate numerică, 14-15 (38).

Macedonia de Nord s-a desprins la două goluri, 15-17 (42), iar apoi a condus şi la trei goluri, 16-19 (48), după o aruncare de la 7 metri ratată de Cristian Fenici. România a reuşit să revină şi a egalat, 20-20 (53), prin Fenici, dar nu a mai înscris până la final, primind în schimb patru goluri.

În finala mică, Olanda a dispus de Algeria cu 28-26 (14-15).

În ianuarie, România va evolua în Grupa a 3-a preliminariilor Campionatului Mondial din 2021, la Benevento (Italia), contra Georgiei (10 ianuarie), Kosovo (11 ianuarie) şi Italiei (12 ianuarie).
 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: handbal