Perechea alcătuită din Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu, desemnate favorite numărul 10, au învins cuplul australian Lizette Cabrera/Jaimee Fourlis cu scorul de 7-5 3-6 6-4.
Begu şi Buzărnescu s-au impus după aproape trei ore de joc (2 h 56 min).
Primul set a fost echilibrat, ambele perechi alternând la conducere, dar româncele au înclinat balanţa pe final, reuşind să câştige ultimele trei ghemuri, după ce au salvat două mingi de set la 4-5. În setul al doilea Cabrera şi Fourlis au reuşit să se impună (6-3), după ce adversarele au condus cu 3-2. În decisiv, Begu şi Buzărnescu au condus cu 5-2, dar adversarele s-au apropiat la 5-4, româncele reuşind să încheie meciul pe serviciul australiencelor.
Begu şi Buzărnescu au transformat doar 5 din cele 16 mingi de break create în acest meci.
Begu şi Buzărnescu şi-au asigurat un cec de 32.500 dolari australieni şi 130 de puncte WTA la dublu, urmând să joace în turul secund cu perechea Alize Cornet (Franţa)/Petra Martic (Croaţia).
În turul secund s-a calificat şi cuplul româno-leton Sorana Cîrstea/Jelena Ostapenko, după 6-2, 6-7 (7-3), 7-6 (10-7) cu perechea Ying-Ying Duan (China)/Vera Lapko (Belarus).
AGERPRES