x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Jorge Martin a câștigat Marele Premiu al Germaniei la Moto GP

Jorge Martin a câștigat Marele Premiu al Germaniei la Moto GP

de Redacția Jurnalul    |    18 Iun 2023   •   19:20
Jorge Martin a câștigat Marele Premiu al Germaniei la Moto GP
Sursa foto: Hepta

Spaniolul Jorge Martin a câștigat, duminică, Marele Premiu al Germaniei pentru Pramac Racing, după un duel palpitant cu campionul în exercițiu al Ducati MotoGP, italianul Francesco Bagnaia.

Cei doi au trecut linia de sosire la o diferență de doar 0,064 de secundă, motocicletele lor atingându-se cu două tururi înainte de final.

Coechipierul francez al lui Martin, Johann Zarco, a completat podiumul de pe circuitul Sachsenring, piloții Ducati ocupând primele cinci locuri și opt dintre primii nouă.

Avansul lui Bagnaia în campionat a fost redus la 16 puncte, în timp ce Martin, câștigător al sprintului de sâmbătă, a sărbătorit o dublă în acest weekend și prima sa victorie în marele premiu de la runda din Stiria, pe Red Bull Ring din Austria, în august 2021.

×
Subiecte în articol: jorge martin motogp