Irina Begu şi-a aflat adversara din semifinale. Ea este Serena Williams. Numărul 1 mondial a distrus-o pe Svetlana Kuzneţova în sferturi cu 6-2, 6-0 după 51 de minute de joc. Begu va juca sîmbătă pentru un loc în finală împotriva Serenei, de la ora 18:00.
Begu (25 ani, 35 WTA) a trecut vineri de japoneza Misaki Doi (25 ani, 45 WTA) în sferturile de finală, cu 6-2, 7-6 (3), în timp ce Williams (34 ani) a dispus de Svetlana Kuznețova (19 WTA) cu un sec 6-2, 6-0, în doar 51 de minute, revanșându-se după rusoaica a câștigat cu 6-7 (3), 6-1, 6-2, în optimi la Miami. Begu și Williams sunt la prima lor confruntare.
În cealaltă semifinală se vor înfrunta Garbine Muguruza (Spania), a treia favorită, și americanca Madison Keys. Muguruza a depășit-o pe elvețianca Timea Bacsinszky (cap de serie numărul 11) cu 7-5, 6-2, în timp ce Madison Keys a avut câștig de cauză în duelul cu Barbora Strycova (Cehia), cu 6-4, 4-6, 6-3.
Ediția de anul trecut a turneului de la Foro Italico a fost câștigată de Maria Șarapova. Serena Williams are trei titluri la Roma (2002, 2013, 2014).
Tot sâmbătă este programat meciul dintre perechea română Irina Begu/Monica Niculescu și principalele favorite ale probei de dublu, Martina Hingis (Elveția)/Sania Mirza (India), în semifinale.