x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi LA Lakers a dezvelit prima statuie dintr-o serie de trei ale lui Kobe Bryant

LA Lakers a dezvelit prima statuie dintr-o serie de trei ale lui Kobe Bryant

de Redacția Jurnalul    |    09 Feb 2024   •   22:30
LA Lakers a dezvelit prima statuie dintr-o serie de trei ale lui Kobe Bryant
Sursa foto: Hepta

O statuie a legendarului jucător de baschet american Kobe Bryant a fost dezvelită joi. Evenimentul a avut loc, în fața Crypto.com Arena, în cadrul unei ceremonii private. Au fost prezente nume mari din istoria echipei LA Lakers.

Jerry West, Magic Johnson, Kareem Abdul-Jabbar și fostul antrenor principal Phil Jackson au onorat ceremonia, alături de Pau Gasol, Norm Nixon, Michael Cooper și Robert Horry.

Abdul-Jabbar și Jackson au luat cuvântul la ceremonie, alături de Jeanie Buss, proprietarul majoritar al LA Lakers, fostul jucător Derek Fisher și văduva lui Bryant, Vanessa.

"În timp ce văd cum actuala generație de vedete de astăzi calcă pe urmele lui Kobe cu meciuri cu scoruri uriașe, știu că el ar fi mândru să știe că încă aduce inspirație în jocul care a fost atât de special pentru el", a declarat Vanessa Bryant.

Statuia îl înfățișează pe Bryant într-un echipament alb, al celor de la Lakers, cu numărul 8. Degetul său arătător este îndreptat în aer, amintind de momentul de după performanța sa de 81 de puncte marcate la 22 ianuarie 2006, în meciul împotriva celor de la Toronto Raptors.

Baza statuii este un triunghi care simbolizează „atacul triunghiular” pe care Bryant l-a perfecționat sub comanda lui Jackson și a antrenorului secund Tex Winter.

Data ceremoniei - 2/8/24 februarie – este una simbolică. Numărul 2 era numărul de tricou al fiicei sale, baschetbalistă în devenire, Gianna Bryant, iar tatăl ei a purtat atât numărul 8, cât și numărul 24 în timpul carierei sale în Hall of Fame.

Kobe, Gianna și alte șapte persoane și-au pierdut viața la 26 ianuarie 2020, într-un accident de elicopter.

Vanessa Bryant a dezvăluit planul de a avea trei statui. O a doua statuie îl va înfățișa pe Bryant purtând tricoul cu numărul 24, iar cea de-a treia îi va reprezenta pe Bryant și pe fiica sa Gianna.
Începând de vineri dimineață, publicul poate vizita statuia dezvelită joi.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: LA Lakers kobe bryant