x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi "Marius Negrea colecţionează acreditări"

"Marius Negrea colecţionează acreditări"

de Sorin Anghel    |    27 Feb 2010   •   00:00

Criticile aduse de către Marius Negrea, antrenorul Roxanei Luca, oamenilor din conducerea Federaţiei Române de Patinaj nu au rămas fără ecou. Tehnicianul care a venit la Jocurile Olimpice în calitate de comentator al TVR a acuzat FRP de faptul că a sabotat activitatea sportivei pe care o pregăteşte, făcându-l vinovat de acest lucru pe vicepreşedintele Nicolae Bellu.


DE VINĂ SUNT ALŢII

"Roxana Luca, care deşi a primit o subvenţie de 2.800 de euro, nu s-a prezentat la startul competeţiei de calificare, iar noi am aflat că ea nu va concura de la un reprezentant al Federaţiei Internaţionale de Patinaj. Zoltan Kelemen şi Roxana Luca au primit aceeaşi finanţare. Faptul că ea nu a dorit să vină în cantonamentul de la Miercurea Ciuc nu este problema noastră. Nu e prima oară când Marius Negrea face numai ce vrea el. Roxana Luca a primit şi ea o finanţare corespunzătoare pentru perioadele în care Zoltan Kelemen s-a pregătit în Statele Unite şi Germania. Ea a participat la zece ediţii ale Campionatelor Mondiale şi la două Olimpiade, dar nu s-a calificat niciodată în finală. M-aş fi mirat foarte mult dacă ar fi făcut-o acum, la Vancouver, în cazul în care ajungea acolo. Dacă am fi aflat din timp că Roxana Luca nu se va prezenta la startul competeţiei de calificare din septembrie 2009, am fi trimis o junioare de perspectivă în locul ei", a replicat Bellu.

Vicepreşedintele FRP nu vrea totuşi să recunoască starea jalnică în care se află patinajul românesc. Acesta dă vina pe lipsa bazei materiale, uitând că prin funcţia pe care o deţine are datoria să găsească soluţii pentru rezolvarea acestei probleme cu care se confruntă toate sporturile din România, nu doar cele de iarnă. "La băieţi ne-am calificat la Jocurie Olimpice, în timp ce ţări cu o tradiţie mai mare şi o bază materială superioară, China, Marea Britanie, Norvegia, Ungaria sau Belarus, nu s-au calificat", se apără Bellu. Oficialul FRP nu ţine cont însă de faptul că delegaţiei chineză a venit la Vancouver cu 9 patinatori, britanii au adus 7 sportivi, în vreme ce vecinii de la Budapesta s-au prezentat cu trei concurenţi.


BANCURI CU NEGREA
Acuzat de Marius Negrea că nu i-a calculat bine vârful de formă lui Zoltan Kelemen, antrenorul Cornel Gheorghe i-a răspuns în termini foarte duri.
"El este un frustrat. Ca sportiv, a reuşit să mă bată o singură dată, în 1992. În rest, am fost cu două clase peste el. Ar trebui să-mi fie recunoscător pentru faptul că au fost vremuri în care l-am ajutat cu patine. În plus, el s-a calificat la Jocurile Olimpice într-un moment în care ţara noastră a primit două locuri de participare datorită rezultatelor bune obţinute de mine. Eu am venit pe locul 9 la Campionatul Mondial. Am acasă o fetiţă de 6 ani şi de Sărbători n-am fost lângă ea pentru că am stat cu Zoltan Kelemen la pregătirea în Statele Unite. Pentru cantonamentul ăla am luat 1.000 de dolari de la Federaţie, am mai găsit un sponsor care ne-a dat 2.500 de euro şi a mai venit Zoltan cu 3.000 de euro de la emisiunea Dansez pentru Tine. A zis că numai superoptimiştii îşi imaginau că se poate califica Zoltan Kelemen în finală. Vorbeşte aiurea. Ultimul sportiv care a trecut de programul scurt a fost un canadian. Negrea a venit la mine şi mi-a zis că e posibil să fi fost ăla avantajat de arbitri, că nu trebuie să fiu supărat. Zoltan Kelemen, dacă îşi făcea programul la fel de bine ca la Campionatul European, mergea în finală. Canadianul a avut 57 de puncte, iar noi la europene am făcut 59. Nu îmi place că vorbeşte urât despre acest băiat cuminte şi uită să spună că Roxana Luca nu s-a apropiat niciodată de finală la vreo Olimpiadă sau Campionat Mondial. În plus, la Salt Lake City ea s-a calificat ca a treia rezervă. Mă deranjează foarte mult faptul că nu are curajul să vină şi să-mi spună în faţă ceea ce declară în presă. Când ne vedem, mă salută, mă întreabă ce fac, dar nu îmi spune nimic că este nemulţumit de ceva anume.", comentează Gheorghe.

Culmea, la finala fetelor chiar s-a întâmplat o astfel de secvenţă. Negrea a venit zâmbind la antrenorului lui Kelemen, l-a salutat şi a mers mai departe. Nu a dat nici un moment impresia că are în faţă un om căruia are să-o reproşeze ceva. Cornel Gheorghe a povestit şi un moment senzaţional desfăşurat în urmă cu 12 ani. "El e colecţionar de acreditări. La Jocurile Olimpice de la Nagano, în 1998, stăteam în cameră cu un coleg de la patinaj viteză. A venit în Satul Olimpic şi i-a luat băiatului hainele, acreditarea şi a mers cu ele la festivitatea de deschidere. El nu s-a calificat atunci. Venise în Japonia în calitate de comentator, dar a vrut să se vadă la televizor, să fie prezent la defilare. Băiatul de la patinaj viteză nu a vrut să meargă la festivitatea de deschidere pentru că a doua zi avea concurs".


RECUNOSCUT DE CAMPIONI

Cornel Gheorghe nu este un nume oarecare în patinajul artistic mondial. Elvis Stojko, campion olimpic în 1998, la Nagano, a venit la Vancouver în calitate de trimis special al celor de la Yahoo. L-a văzut pe român la Pacific Coloseum, locul în care s-a desfăşurat finala fetelor, şi a venit imediat să-l salute. Cei doi s-au întreţinut preţ de câteva minute, şi-au schimbat numeree de telefon şi şi-au urat succes pe mai departe. Francezul Philippe Candeloro, medaliat cu bronz la Lillehammer şi la Nagano, comentează acum pentru France Television. În timpul unei pauze a venit şi l-a bătut pe umăr pe Cornel Gheorghe. Cei doi s-au revăzut după mulţi ani, au vorbit despre familii, iar Candeloro a glumit pe seama faptului că are trei fetiţe. "Sunt singurul bărbat din casă. Până şi câinele este femeie!".  

×
Subiecte în articol: vancouver 2010