x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Statelor Unite

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Statelor Unite

de Redacția Jurnalul    |    23 Oct 2023   •   07:41
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Statelor Unite
Sursa foto: Hepta

Triplul campion de Formula 1, Max Verstappen a câștigat duminică seara Grand Prix-ul Statelor Unite, ajungând la 51 de victorii în carieră.

Aceasta este a treia victorie consecutivă a lui Verstappen pe Circuit of the Americas și cea de-a 15-a victorie a sa din sezonul 2023, el egalând astfel performanța din sezonul trecut.

Lewis Hamilton a trecut linia de sosire pe locul doi, urmat de Lando Norris, care s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului. Pilotul echipei McLaren a condus mare parte din cursă, dar în final a trebuit să se mulțumească doar cu prezența pe podium.

Cel mai rapid tur de pistă a fost realizat de japonezul Yuki Tsunoda de la Alpha Tauri. Pilotul japonez a terminat pe locul 10, astfel că acesta obține două puncte în clasament.

Charles Leclerc, de la Ferrari, care a plecat de pe prima poziție a grilei de start, a terminat abia pe locul 6, în timp ce Ocon, Piastri și Alonso nu au izbutit să ducă cursa până la capăt.

Hamilton urcă pe podiumul cu numărul 197 din carieră și are șansa de a ajunge în acest sezon la cifra de 200.

Verstappen, deja încoronat campion al sezonului, ajunge la 466 de puncte în clasamentul general, unde este urmat de colegul Sergio Perez, cu 238 de puncte și, pe locul 3, de Hamilton, cu 219.

Clasamentul constructorilor este dominat de Red Bull Racing, cu 704 puncte, urmată de Mercedes, cu 358, și Ferrari, cu 327.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×