x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Naționala de polo a României și-a aflat adversarul de la barajul de calificare la Jocurile Olimpice

Naționala de polo a României și-a aflat adversarul de la barajul de calificare la Jocurile Olimpice

de Redacția Jurnalul    |    09 Feb 2024   •   21:07
Naționala de polo a României și-a aflat adversarul de la barajul de calificare la Jocurile Olimpice
Sursa foto: FRP/facebook

Echipa națională masculină de polo pe apă a României a fost învinsă vineri de Italia la Campionatul Mondial de la Doha.

Tricolorii ocupă locul 3 în grupă și vor juca pentru accederea în sferturile de finală cu Muntenegru. Meciul contează și ca și baraj de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.

Elevii lui Bogdan Rath au rezistat două reprize în meciul de vineri cu Italia, fiind învinși în cele din urmă cu 16-10, după o a doua parte de joc în care italienii au forțat și s-au desprins.

Cu un meci câștigat în grupă, împotriva Kazakhstanului, cu un categoric scor de 25-3, tricolorii au terminat pe locul 3 și și-au asigurat astfel un loc pentru barajul de calificare la Paris 2024.

România va întâlni Muntenegru în optimile de finală, câștigătoarea meciului având asigurat și un loc la Jocurile Olimpice.

Cele două echipe s-au întâlnit și la Campionatul European, din luna ianuarie, muntenegrenii câștigând cu 18-11. În istoria întâlnirilor directe, România nu s-a impus niciodată până acum. Partida ce se anunță foarte dificilă se joacă duminică de la ora 15.30.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: polo romania