Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul mondial şi principalul favorit, a câştigat pentru a patra oară consecutiv Turneului Campionilor de la Londra, duminică, după ce l-a întrecut în finală pe elveţianul Roger Federer, cu 6-3, 6-4.
Djokovic s-a impus după o oră şi 20 de minute în faţa lui Federer, al treilea favorit, şi a restabilit egalitatea în meciurile directe, 22-22. Nole s-a revanşat astfel după ce Federer s-a impus, marţi, în grupă, cu 7-5, 6-2. În finală, elveţianul a comis foarte mult erori neforţate, 31 la număr.
Novak Djokovic şi-a trecut în palmares al cincilea său titlu la Turneul Campionilor (2008, 2012, 20013, 2014, 2015), fiind primul cu patru consecutive, în timp ce Federer a câştigat de şase ori (2003, 2004, 2006, 2007, 2010, 2011). Cei doi trebuiau să se înfrunte şi în finala de anul trecut, dar Federer a declarat forfait. În 2012, Djokovic a dispus în ultimul act de elveţian cu 7-6 (6), 7-5.
Sârbul, la 28 de ani, îi egalează pe Ivan Lendl şi Pete Sampras la numărul de victorii la Turneul Campionilor şi se apropie de recordul deţinut de Roger Federer.
Djokovic încheie astfel ''en fanfare'' unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei, cu trei titluri de Mare Şlem, finală la Roland Garros, titlul la Barclays ATP World Tour Finals, şase turnee Masters 1.000, având în total 11 turnee câştigate în 2015.
Sârbul a bifat în acest an nu mai puţin de 82 de victorii, dintre care 31 în faţa jucătorilor din Top 10, un veritabil record, şi doar şase înfrângeri, trei în faţa lui Federer.