x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi O mare tenismenă a anunțat că se RETRAGE. A câștigat Turneul Campioanelor

O mare tenismenă a anunțat că se RETRAGE. A câștigat Turneul Campioanelor

14 Noi 2018   •   18:35
O mare tenismenă a anunțat că se RETRAGE. A câștigat Turneul Campioanelor

Jucătoarea poloneză de tenis Agnieszka Radwanska (locul 75 WTA) a anunţat miercuri că pune capăt carierei sportive după 13 ani, invocând probleme de sănătate.


''Din păcate, nu mai pot să mă antrenez şi să joc aşa cum o făceam, iar din puncte de vedere fizic nu m-am mai ridicat la nivelul aşteptărilor pe care le aveam. Luând în considerare starea mea de sănătate şi nivelul la care se joacă în tenisul profesionist, recunosc că nu-mi pot forţa corpul până la limitele cerute'', a scris Radwanska pe pagina sa de Facebook.

Agnieszka Radwanska a disputat 14 turnee în acest sezon. Ultima partidă a fost pierdută la Seul, în optimi, în faţa Irinei Begu (4-6, 3-6). Cea mai bună performanţă a ei în 2018 a fost la Eastbourne, unde a atins semifinalele.

Cea mai bună poziţionare în ierarhia WTA a fost locul 2, atins în iulie 2012. Poloneza a câştigat în 2015 Turneul Campioanelor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: agnieszka radwanska