Echipa feminină CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud o va înlocui pe Corona Braşov în grupele Cupei EHF, a anunţat, luni, Federaţia Europeană de Handbal (EHF), după ce formaţia de sub Tâmpa a fost exclusă din competiţie din cauza încălcării regulamentului antidoping.
''Federaţia Europeană de Handbal a ajuns la decizia de a înlocui clubul românesc CSM Corona Braşov cu CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, de asemenea din România, în faza grupelor Cupei EHF'', se arată în comunicatul forului de la Viena.
Gloria va evolua în locul Coronei, în Grupa C a competiţiei, alături de MKS Lublin SA (Polonia), Erd (Ungaria) şi Odense Handbold (Danemarca).
Corona obţinuse calificarea pe teren după 27-25 în deplasare cu CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi 22-24 pe teren propriu, în turul al treilea al competiţiei.
''Potrivit articolului 10.2 al Regulamentelor antidoping ale EHF, dacă mai mult de doi membri ai unei echipe sunt găsiţi că au încălcat regulamentul antidoping pe timpul unei competiţii EHF, organismul competent legal va impune sancţiunea potrivită clubului'', a precizat EHF.
Clubul Corona Braşov a fost exclus, joi, din competiţiile continentale de către Tribunalul Federaţiei Europene de Handbal, după ce mai multe jucătoare ale formaţiei de sub Tâmpa au fost suspendate pentru folosirea terapiei cu laser intravenos, procedură interzisă de regulamentul antidoping.
Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal a suspendat provizoriu 18 jucătoare de la Corona Braşov, suspectate că ar fi folosit terapia cu laser intravenos, interzisă de regulamentul antidoping. Bianca Bazaliu, Daciana Hosu şi Cristina Laslo au fost suspendate începând cu data de 25 noiembrie, Eliza Iulia Buceschi, Daria Bucur, Ana Maria Lopătaru, Natasa Nolevska, din 26 noiembrie, Sorina Maria Tîrcă, Marilena Alexandrina Neagu, Mihaela Diana Popescu, Elena Andreea Pătuleanu, Ivona Pavicevic, Viktoriya Tymoshenkova, Andreea Elisa Chiricuţă, Andreea Georgiana Ciuciulete, Elaine Gomes Barbosa, Alicia Maria Gogîrlă, din 29 noiembrie, iar Claudia Eugenia Lăcătuş şi Oana Maria Căprar, din 3 decembrie. Joi, comisia a decis să ridice suspendările jucătoarelor Andreea Elisa Chiricuţă şi Alicia Maria Gogîrlă, după ce a rezultat că acestea nu au făcut terapie cu laser intravenos.
Cristina Laslo, Daria Bucur, Eliza Buceschi şi Bianca Bazaliu au fost excluse din echipa naţională a României care participă în aceste zile la Campionatul Mondial din Japonia, după izbucnirea acestui scandal.
Directorul clubului CSM Corona Braşov, Liviu Dragomir, a declarat că nu s-a pus niciun moment problema de a apela la proceduri care să crească performanţele sportive ale jucătoarelor echipei de handbal, după ce Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat că trei handbaliste ale echipei Corona (Bazaliu, Hosu, Laslo) sunt suspectate de utilizarea unei metode de terapie interzise.
Clubul a prezentat şi punctul de vedere al clinicii la care a apelat, IOMED Clinique, în legătură cu acest caz.
''Terapia cu laser de joasă frecvenţă este o procedură minim-invazivă şi non-farmaceutică de generare a unui răspuns fotochimic la nivelul ţesuturilor disfuncţionale sau afectate. Terapia cu laser poate scădea senzaţia dureroasă, reduce inflamaţia şi accelera procesele de vindecare în cazul a numeroase afecţiuni acute şi cronice. Principalul scop al tratamentului în cazul durerii şi a condiţiilor degenerative este acela de a îmbunătăţi funcţia şi mobilitatea structurilor afectate'', a precizat scrisoarea medicală.
IOMED Clinique a menţionat că terapia a fost ''utilizata strict în scop terapeutic în afecţiuni de oboseală cronică şi leziuni musculare'', iar numărul şedinţelor care au fost efectuate au fost de una, maximum două, cu o pauză între şedinţe de şapte zile.
AGERPRES