x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Osaka se retrage, Răducanu eliminată și Andreescu surprinde la turneul de la Toronto

Osaka se retrage, Răducanu eliminată și Andreescu surprinde la turneul de la Toronto

10 Aug 2022   •   11:40
 Osaka se retrage, Răducanu eliminată și Andreescu surprinde la turneul de la Toronto

Cu lacrimi în ochi, Naomi Osaka s-a retras accidentată marți seara la Toronto Open, iar campioana de la US Open, Emma Răducanu, a fost eliminată în primul tur, în timp ce cele mai bune jucătoare și-au continuat parcursul pentru Flushing Meadows. Bianca Andreescu a eliminat-o pe favorita numărul 11.

Dubla campioană de la US Open, Osaka, aflată doar la al doilea turneu, de la revinerea după o accidentare, a încercat din răsputeri să rămână în meci, înainte de a se retrage în momentul în care o conducea pe Kaia Kanepi cu 7-6(4), 3-0.

„Mi-am simțit spatele încă de la începutul meciului și, în ciuda faptului că am făcut tot ce am putut pentru a trece peste asta, nu am reușit astăzi", a declarat Osaka.

Britanica de origine română, Emma Răducanu, născută la Toronto, a cedat un prim set strâns în fața Camilei Giorgi, dar părea pe cale să egaleze disputa atunci când a preluat un avantaj de 2-0 în cel de-al doilea.

Campioana în exercițiu a Italiei a revenit și s-a impus în ultimele șase game-uri cu o combinație de retururi solide, joc la fileu și deplasare peranentă, trecând ușor în turul al doilea cu 7-6(0), 6-2.

„Cred că a fost un meci foarte bun, ca să fiu sinceră", a declarat Răducanu, cap de serie numărul nouă. „Trebuie doar să mă perfecționez în a mă descurca mai bine cu jucătoare care joacă la fel de repede ca ea".

Mai târziu, favorita gazdelor, Bianca Andreescu, a încântat o sală arhiplină cu o victorie cu 7-6(5), 6-4 în fața Dariei Kasatkina, într-un meci încheiat seara târiu, care a lăsat-o pe rusoaic (9 WTA), proaspăt câștigătoare a titlului la San Jose, vizibil nemulțumită.

Canadianca, deținătoare a titlului la Toronto în 2019, înainte de a câștiga US Open, a apelat de două ori la antrenorul ei, inclusiv în timpul tiebreak-ului din primul set, înainte de a se impune într-un meci cu peripeții, pe terenul central.

„Sincer, am fost un dezastru", a declarat Andreescu, aflată pe locul 53. „Îmi pare foarte rău pentru atitudinea mea, chiar nu mă simt bine, nu știu ce a fost... poate am mâncat prea mult înainte de meci".

Au mai obținut victorii în primul tur Coco Gauff, cap de serie numărul 10, chinezoaica Zheng Qinwen, belgianca Elise Mertens, spaniola Sara Sorribes Tormo și australianca Ajla Tomljanovic.

Grecca Maria Sakkari, a treia favorită, a eliminat orice șansă de a mai produce o surpriză în ultimul meci al zilei, luptând împotriva încercării de a reveni în meci a campioanei de la US Open 2017, Sloane Stephens, pentru a obține o victorie cu 6-2, 4-6, 6-2, într-un meci ce a contat deja pentru turul al doilea.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tenis