Organizarea Jocurilor Olimpice lasă de dorit din multe puncte de vedere. Au apărut lacune ruşinoase chiar şi în desfăşurarea concursurilor, astfel că multe naţiuni şi-au arătat nemulţumirea faţă de cele petrecute la Vancouver. Românca Edit Miklos a căzut pradă pârtiei prost amenajate în cursa de Coborâre şi s-a ales cu o întindere de ligamente la genunchiul drept.
Olimpiada "albă" de anul acesta nu este tocmai ceea ce trebuia să fie. Problemele nu îi afectează doar pe ziariştii care trebuie să facă zilnic naveta între Vancouver şi Whistler cu autobuze din anii '80, ci şi pe sportivi, principalii actori ai unui astfel de eveniment. Oficialii Jocurilor Olimpice au făcut greşeli enorme în ceea ce priveşte organizarea concursurilor, punând astfel în pericol viaţa competitorilor.
SANIE ŞI BIATLON
A fost nevoie ca georgianul Nodar Kumaritashvili să-şi piardă viaţa pentru ca startul în probele de sanie să fie mutat mai jos. Organizatorii s-au lăsat cu greu convinşi că trebuie să facă acest lucru şi au acceptat "compromisul" abia după ce mai multefederaţii au ameninţat că nu-şi lasă sportivii să concureze dacă nu se iau măsuri de securitate. Astfel, starturile au fost mutate mai jos, iar virajul 16 a fost înălţat. Cel mai popular sport de iarnă din lume, biatlonul, a fost şi el victima organizatorilor.
În proba masculină de Pursuit, startul a fost dat fără să se ţină cont de nici o regulă, astfel că cei de pe margine nu au mai ştiut pe cine să urmărească.
MIKLOS A SCĂPAT UŞOR
Cursa feminină de Coborâre a avut şi ea problemele ei. Printre victime s-a numărat şi Edit Miklos. Sportiva din ţara noastră a fost ridicată cu elicopterul de pe pârtie după ce s-a accidentat într-un viraj foarte abrupt în care a pierdut controlul asupra schiurilor şi a fost aruncată în gardurile de protecţie. Spaima a cuprins delegaţia României, dar până la urmă s-a dovedit că schioarea din Miercurea Ciuc nu are decât o întindere de ligamente. Pentru a se recupera, are nevoie de o pauză de o lună şi jumătate. Asta înseamnă că pentru ea actualul sezon este încheiat. "E bine că nu a păţit ceva mai grav. Ne-am speriat foarte tare în momentul în care am văzut cum a căzut. Edit Miklos este o sportivă foarte valoroasă şi ne-a demonstrat că merită să o susţinem. Toate cheltuielile privind recuperarea vor fi suportate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. A început foarte bine cursa şi, dacă ajungea la linia de sosire, cred că s-ar fi clasat pe unul dintre primele zece locuri", a declarat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Miklos nu a fost singura schioare care a căzut rău în timpul cursei. Nume mari precum suedeza Anja Paerson, austriaca Dominique Gisin şi Daniela Merighetti, din Italia, nu au reuşit să termine cursa şi au avut nevoie de intervenţia medicilor. Factorii care au dus la accidentările acestor nume mari sunt numeroşi. Oficialii cursei au "desenat" un traseu foarte tehnic, acesta fiind considerat mult mai greu de parcurs decât cel în care au concurat băieţii. În plus, zăpada îngheţată s-a prezentat în condiţii deplorabile. Organizatorii nu au folosit ratrack-ul în momentul în care au amenajat traseul de concurs, astfel că voluntarii au fost nevoiţi să niveleze cu schiurile pista pe care s-a desfăşurat proba olimpică de Coborâre.
În mod normal, astfel de nereguli nu se petrec nici măcar la o banală cursă FIS.
DEZASTRU LA SANIE
Cursa masculină de dublu - sanie a reprezentat o cruntă dezamăgire pentru România. Echipajul format din Andrei Anghel şi Paul Ifrim s-a clasat pe ultimul loc, în vreme ce Cosmin Chetroiu şi Ionuţ Ţăran nu au obţinut decât locul 17.
Secretarul Federaţiei Române de Bob şi Sanie, Ion Duminicel, s-a dezlănţuit la adresa sportivilor. "Nu este posibil să avem rezultate atât de slabe într-un sezon în care au avut toate condiţiile de pregătire. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea, să nu ne mai mulţumim doar cu calificarea la Jocurilor Olimpice", a declarat Duminicel.
A rămas doar Nan
Singurul român care va mai concura pentru România în probele de schi alpin este Ioan Nan. Dinamovistul va lua startul în probele de Slalom şi de Slalom Uriaş. De când a sosit în Canada, braşoveanul efectuează câte două antrenamente. Ziua se pregăteşte pe zăpadă, iar seara merge la sala de forţă.
Citește pe Antena3.ro