x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Transylvania Open. Au fost stabilite cele patru semifinaliste

Transylvania Open. Au fost stabilite cele patru semifinaliste

15 Oct 2022   •   09:14
Transylvania Open. Au fost stabilite cele patru semifinaliste
Sursa foto: Hepta

Anastasia Potapova, Anna Blinkova, Jasmine Paolini și Xiyu Wang sunt semifinalistele Transylvania Open WTA250. Ele se vor lupta pentru un loc în finală sâmbătă.

Anastasia Potapova, favorita 4 a Transylvania Open, a învins-o în trei seturi pe Anna Bondar, scor: 7-5, 3-6, 6-1. Potapova va juca la Cluj a cincea semifinală WTA din 2022.

„A fost un meci greu. Am mai jucat o singură dată cu Anna Bondar, în Australia, un meci tot de trei seturi. Anna este o jucătoare foarte bună și agresivă. Atuul meu astăzi a fost faptul că am reușit să fiu constantă. Am fost la Transylvania Open și 2021. Și anul trecut a fost unul dintre cele mai bune turnee WTA250 la care am jucat, iar anul acesta am regăsit un turneu și mai bine organizat. Sper ca turneul din Cluj să crească și să ajungă unul de 500. Oricum, eu o să mă întorc în fiecare an, pentru că îmi place foarte mult aici!”, a spus Anastasia Potapova.

Jasmine Paolini a jucat vineri cu pe Jule Niemeier, pe care a învins-o cu scorul de 7-5, 7-5, după ce în urmă cu câteva săptămâni, la Parma, Paolini a trecut de Niemeier în primul tur. Paolini ajunge astfel în a treia semifinală WTA a sezonului, însă prima pe hard.

„Jule e o adversară periculoasă, servește puternic și lovește tare în fiecare minge. Calificarea în semifinale înseamnă mult pentru mine. Am avut o accidentare complicată, am trecut printr-o perioadă dificilă și nu mi-a fost ușor să revin. Sunt bucuroasă pentru acest rezultat – o semifinală pe hard indoor înseamnă mult pentru mine. Îmi place locul acesta, îmi place turneul, am mai fost aici pentru BJK Cup, îmi place mult organizarea. Mă simt foarte bine aici, publicul a fost grozav!”, a spus Jasmine Paolini.

Surpriza turneului de la Cluj este Anna Blinkova. Venită din calificări, ea și-a câștigat locul în semifinale după un meci epuizant, de mai bine de două ore, cu Anhelina Kalinina, favorita 2 a turneului: 6-7, 6-1, 6-3. Blinkova are cinci victorii consecutive la Cluj și va juca prima sa semifinală WTA din acest an, cu Anastasia Potapova.

„A fost un prim set dificil, dar mi-am spus că diferențele n-au fost deloc mari. Asta mi-a dat încredere și multă energie pentru următoarele două seturi. Nu mă gândesc prea departe, iau lucrurile pas cu pas și vreau doar să mă pregătesc pentru meciul de mâine; fără așteptări speciale”, a declarat Anna Blinkova.

Xiyu Wang și-a câștigat și ea locul în semifinalele Transylvania Open, după ce a învins-o pe Nuria Parrizas Diaz: 6-1, 7-6 (5).

„A fost un meci greu. Nuria este o jucătoare foarte bună. Am încercat să lupt pentru fiecare punct. Mâine voi încerca să fac același lucru”, a spus Xiyu Wang.

Tot sâmbătă va avea loc și ultima semifinală la dublu: K. Flipkens (BEL) / L. Siegemund (GER) vs A. Gabueva / A. Zakharova.

Turneul de tenis Transylvania Open WTA250 se desfășoară în perioada 8-16 octombrie în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: transylvania open Anastasia Potapova