x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep a pierdut finala de la Beijing

Simona Halep a pierdut finala de la Beijing

08 Oct 2017   •   13:34
Simona Halep a pierdut finala de la Beijing

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care de luni va fi numărul unu mondial, a fost învinsă de Caroline Garcia (Franţa), cu 6-4, 7-6 (3), duminică, în finala turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari.

După performanţa extraordinară reuşită sâmbătă, odată cu victoria în faţa letonei Jelena Ostapenko, de a urca pe primul loc în clasamentul WTA, Halep a făcut un meci bun, însă nu a mai jucat la acelaşi nivel.

Garcia (23 ani, 15 WTA) s-a impus în faţa Simonei (26 ani, 2 WTA) într-o oră şi 52 de minute, câştigând al doilea turneu consecutiv, după cel de la Wuhan. Franţuzoaica, care a fost mai agresivă decât Halep, va intra de luni în top 10 şi păstrează şanse de calificare la Turneul Campioanelor.

Halep a început cu dreptul, un break la zero, dar apoi şi-a pierdut serviciul, iar Garcia a trecut la cârmă, cele două mergând cap la cap până la 4-4. Garcia şi-a făcut din nou serviciul, iar apoi a reuşit să încheie setul cu 6-4, pe serviciul Simonei.

În actul secund, s-a mers tot cu serviciul, iar la 3-3 meciul a avut un moment cheie, Halep ratând nu mai puţin de 9 mingi de break în ghemul şapte. Simona Halep nu a acuzat şocul şi a luat ghemul următor la zero, după care meciul a ajuns în tiebreak. Halep a greşit câteva mingi, a fost lipsită de şansă în alte rânduri, iar Garcia s-a impus cu 7-3.

Halep a avut ambele servicii mai bune decât Garcia (72%-70% la primul, 56%-54% la al doilea, precum şi 63%-57% la primul serviciu pus în teren). Halep a reuşit un as, Garcia 3, Simona a făcut două duble greşeli, iar adversara una.

Simona a avut 16 winners, Garcia a reuşit 17 mingi direct câştigătoare, românca a făcut 25 de erori neforţate, iar Garcia 31.

Halep câştigase primele două meciuri directe cu Garcia, în 2016, în optimi la Sydney, cu 6-4, 2-6, 6-1, şi anul acesta, în sferturi la Toronto, cu 6-4, 6-2.

Halep va primi pentru finala de la Beijing 636.300 dolari şi 650 de puncte WTA, iar Garcia va fi recompensată cu 1.271.525 dolari şi 1.000 puncte.

Simona Halep a jucat a 27-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, iar anul acesta a câştigat la Madrid.

Halep a mai jucat 12 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: simona halep